Selecţionarul Edward Iordănescu a transmis un mesaj de mulţumire fanilor după meciul pierdut de România cu Belgia, scor 0-2, la Euro-2024. El afirmă că la Koln, sâmbătă, a fost o lecţie de susţinere şi afecţiune. "Cele mai emoţionante momente pentru mine ca antrenor până azi", a afirmat Iordănescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Când imnul României răsună din zeci de mii de piepturi pe un stadion de la EURO, într-o ţară străină, pe finalul unui meci în care suntem conduşi, înseamnă că sacrificiul şi lupta jucătorilor din teren nu sunt doar apreciate de suporterii români, ci au unit într-o forţă copleşitoare toată munca noastră şi afecţiunea românilor de pretutindeni.

După atmosfera incredibilă de la Munchen, a venit lecţia de susţinere şi afecţiune de la Koln. Cele mai emoţionante momente pentru mine ca antrenor până azi.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Vă sunt recunoscător şi vă mulţumesc în nume personal, dar şi în numele întregului staff şi al vestiarului echipei naţionale, în numele tuturor băieţilor noştri!

Aşa cum am promis, echipa asta dă totul. Până la capăt. Indiferent de zi şi de adversar, noi suntem români, suntem mândri de asta şi luptăm până la capăt!

Uneori iese perfect, alteori nu. Dar când ieşim de pe teren fără vreo urmă de îndoială că am dat totul pentru România şi pentru români, avem toate şansele ca în meciul următor să schimbăm lucrurile pe tabelă!

Ne vom reface fizic atât de repede cât se poate, am strâns deja rândurile şi vom fi din nou pregătiţi, cu tot sufletul şi tot ce avem mai bun fiecare, să vă facem mândri iar!

Capătul nu e aici, vă asigur. Iar noi, împreună, luptăm până la capăt!", se arată în mesajul selecţionerului.

Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024.

Golurile au fost marcate de Youri Tielemans (2) şi Kevin de Bruyne (80).

În minutul 64, Romelu Lukaku a marcat, dar golul său a fost anulat pe motiv de ofsaid.

Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ultima etapă a grupelor. România este lider în clasamentul grupei, dar toate cele patru echipe au câte trei puncte.

În grupa E toate echipele au câte trei puncte, iar România conduce, cu golaveraj 3-2. Ultima etapă a grupelor a devenit astfel decisivă. România are nevoie de victorie sau de egal cu Slovacia, partidă care se va disputa miercuri, la Frankfurt.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.