Casa Albă dezminte drept ”absolut fals” un articol publicat miercuri de cotidianul american The New York Times (NYT), potrivit căruia preşedintele american Joe Biden i-a spus unui aliat apropiat că analizează dacă să se retragă sau nu din cursa la fotoliul de la Casa Albă, relatează Reuters.
Articolul are la bază o discuţie pe care NYT scrie că Biden a purtat-o cu un ”aliat-cheie” pe a cărui identitate nu o dezvăluie, potrivit căruia preşedintele democrat ştie că trebuie să asigure rapid publicul că poate exercita în continuare funcţia supremă şi să-şi continue campania.
Performanţa precară a lui Biden în dezbaterea cu rivalul său republican Donald Trump la Atlanta, săptămâna trecută, a condus la apeluri în vederea retragerii candidaturii sale la învestirea democrată în vederea alegerilor prezidenţiale de la 5 noiembrie.
După dezbaterea cu Donald Trump, preşedintele american a fost aspru criticat, părând depăşit de evenimente.
Ulterior, apeluri în vederea retragerii sale din cursă s-au multiplicat.
”Această afirmaţie este absolut falsă”, scrie pe X un purtător de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates.
El a publicat acest X însoţit de o imagine a articolului NYT, intitulat ”Biden i-a spus unui aliat că cântăreşte dacă să continue cursa”.
NYT nu scrie în acest articol în mod explicit că Biden a spus că îşi reconsideră candidatura în vederea relegerii.
Însă în articol este citat un aliat care declară că Biden ”ştie că dacă mai are două evenimente ca ăsta, ne aflăm în alt loc” până la sfârşitul weekendului.
Acest lucru i-ar putea îngreuna continuarea campaniei.
Joe Biden urmează să acorde vineri postului ABC News un prim interviu de la dezbaterea cu Trump.
CNN a dezvăluit, la rândul său, după aceea, o discuţie asemănătoare cu un apropiat al preşedintelui pe a cărui identitate nu o dezvăluie, care declară că Biden ”nu este inconştient” de ceea ce se întâmplă.
Potrivit CNN, Biden a recunoscut în privat, în faţa unui aliat, că perioada următoare este critică în salvarea candidaturii sale.
”Sondajele se prăbuşesc, colectarea de fonduri seacă, iar interviurile merg prost. El nu este inconştient” de aceste lucruri”, declară acest apropiat CNN.
Preşedintele american a declarat marţi că a fost obosit în timpul dezbaterii, după două vizite în străinătate, în Franţa şi Italia, în iunie, iar în cursul dezbaterii Casa Albă a anunţat că era răcit.
Preşedintele american a apreciat că ”nu e prea inteligent” faptul că a ”călătorit în jurul lumii de mai multe ori” cu puţin înaintea acestei confruntări şi că, din această cauză, ”aproape a adormit pe scenă” la o întâlnire cu donatori democraţi în apropiere de Washington.
”Aceasta nu este o scuză, ci o explicaţie”, a subliniat el.
Casa Albă i-a sunat pe donatori pentru a limita pagubele şi plănuia să organizeze miercuri o reuniune cu guvernatori democraţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...