Federaţia Rusă a declarat miercuri drept persona non grata un membru al Ambasadei României la Moscova, anunţă MAE, precizând că măsura vine că răspuns la decizia autorităţilor de la Bucureşti din 24 mai de a declara persona non grata un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice.
”Miercuri, 3 iulie 2024, Federaţia Rusă a declarat drept persona non grata un membru al Ambasadei României la Moscova. Această decizie a părţii ruse, neîntemeiată în raport cu prevederile Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice, survine ca răspuns la măsurile adoptate de către autorităţile române la 24 mai 2024, privind declararea ca persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti”, informează MAE.
Instituţia precizează că decizia autorităţilor române a avut în vedere desfăşurarea de către diplomatul rus respectiv de activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice.
În 24 mai, MAE a anunţat că un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat persona non grata, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice.
Anunţul a fost făcut după ce DIICOT a informat că un cetăţean român care, încă din 2022, a supravegheat obiective militare româneşti sau aparţinând NATO din Tulcea şi a transmis datele Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzaţia de trădare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.