FORT S.A., companie românească de top în domeniul securităţii cibernetice, anunţă numirea lui Mihai Păjereanu în funcţia de Chief Executive Officer (CEO), începând cu data de 14 aprilie 2025. Decizia a fost aprobată de Consiliul de Administraţie în cadrul şedinţei din 14 aprilie 2025. Mandatul noului CEO va avea o durată de patru ani, până în aprilie 2029. În paralel, Vladimir Ghiţă, anterior CEO, preia rolul de Chief Global Strategist şi îşi păstrează poziţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie.
„Nevoia de servicii de cybersecurity este în creştere, atât la nivel local, cât şi global, iar FORT este un jucător relevant care oferă soluţii de înaltă calitate. Ambiţia noastră este să deservim un număr tot mai mare de clienţi, din tot mai multe pieţe, şi să extindem portofoliul de servicii şi produse. Prin numirea lui Mihai Păjereanu în rolul de CEO şi repoziţionarea lui Vladimir Ghiţă într-o funcţie strategică, avem încredere că FORT îşi va atinge obiectivele de creştere organică şi consolidare, atât la nivel local, cât şi regional”, a declarat Dragoş Dărăbuţ, Senior Investment Manager Agista şi membru în Consiliul de Administraţie FORT S.A.
Cu peste 20 de ani de experienţă în strategii de business, dezvoltare tehnologică şi transformare organizaţională, Mihai Păjereanu vine la conducerea FORT cu o misiune clară: accelerarea extinderii companiei pe plan naţional şi internaţional, optimizarea proceselor interne şi consolidarea poziţiei de lider în domeniul cybersecurity.
„Sunt onorat să preiau conducerea FORT S.A. într-un moment cheie pentru industria noastră. Cred cu tărie că succesul pe termen lung se construieşte prin inovaţie, agilitate şi, mai ales, prin oameni – echipe unite în jurul unui scop comun. Împreună vom duce FORT la următorul nivel, consolidându-ne statutul de partener strategic în securitatea cibernetică”, a declarat Mihai Păjereanu, CEO FORT S.A.

Anterior, Mihai Păjereanu a ocupat roluri executive şi de dezvoltare în companii mari şi foarte mari, conducând iniţiative strategice în pieţe competitive şi construind echipe performante. Expertiza sa în intraprenoriat, transformare digitală şi alinierea echipelor în jurul unor obiective comune reprezintă un avantaj strategic pentru FORT, într-un context regional marcat de creşterea ameninţărilor cibernetice şi nevoia acută de soluţii scalabile de securitate digitală.
Tot din 14 aprilie 2025, Vladimir Ghiţă preia rolul de Chief Global Strategist (CGS), cu focus pe dezvoltarea de noi direcţii strategice, extinderea portofoliului de produse şi iniţiative de M&A, consolidând totodată relaţiile cu investitorii şi ecosistemul de cybersecurity din Europa Centrală şi de Est.
„Încă din 2015, la fondarea companiei, speram că vom putea deveni un lider important în regiune în domeniul securităţii cibernetice. Am reuşit, în 10 ani, să clădim o echipă extraordinară de profesionişti, care au sprijinit peste 50 de entităţi locale şi internaţionale în domeniul rezilienţei cibernetice. Totodată, preluarea poziţiei de Preşedinte al Consiliului de Administraţie îmi va permite să mă concentrez şi mai mult pe activităţile strategice ale FORT, astfel încât să putem realiza o expansiune rapidă şi sănătoasă. Le mulţumesc tuturor colegilor, colaboratorilor şi clienţilor pentru activităţile desfăşurate împreună şi am toată încrederea că rezultatele viitoare le vor întrece pe cele precedente”, a declarat Vladimir Ghiţă, Chief Global Strategist (CGS), FORT S.A.
Sub conducerea lui Vladimir Ghiţă, FORT a evoluat de la statutul de companie privată la cel de entitate listată pe piaţa AeRO şi a devenit un actor de referinţă în industria securităţii cibernetice din România.
Despre FORT S.A.
FORT S.A. este o companie românească specializată în soluţii avansate de securitate cibernetică, cu o prezenţă solidă în ecosistemul tehnologic regional. Înfiinţată în 2015, compania s-a remarcat prin dezvoltarea unor tehnologii proprii şi a unor servicii personalizate de protecţie cibernetică, adresate atât sectorului public, cât şi mediului privat.
Cu un portofoliu care acoperă threat intelligence, infrastructură critică, audit şi consultanţă în securitate IT, FORT S.A. deserveşte peste 50 de organizaţii din România şi din afara ţării. Compania este listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti şi are ca obiectiv strategic extinderea regională accelerată, consolidându-şi statutul de partener de încredere în domeniul securităţii digitale.
Mai multe informaţii sunt disponibile pe: https://fortcyber.com/

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.