Bursele europene au încheiat în prima zi a noii săptămâni de tranzacţionare în creştere, în timp ce investitorii regionali au analizat rezultatele primului tur al alegerilor parlamentare anticipate din Franţa, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,44%, revenind după patru pierderi consecutive. Acest lucru a fost determinat de o creştere puternică a indicelui CAC 40 al Franţei, cu un avans iniţial de peste 2,5%, care a încetinit ulterior la 1,09%.

Pieţele europene reacţionează la rezultatele primului tur al alegerilor parlamentare anticipate din Franţa, în care s-a înregistrat o creştere mare a voturilor pentru partidul anti-imigranţi RN.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Rezultatele iniţiale indică totuşi că RN va avea dificultăţi să obţină o majoritate absolută în cel de-al doilea tur de scrutin care are loc pe 7 iulie, despre care analiştii spun că ar fi rezultatul ”cel mai puţin rău” din perspectiva pieţei. Alianţa centristă a preşedintelui francez Emmanuel Macron a ajuns duminică pe locul trei.

Din punctul de vedere al datelor, inflaţia din Germania a încetinit în cinci state cheie în iunie, în timp ce indicele naţional al preţurilor de consum pe o bază armonizată la UE a scăzut la 2,5%, de la 2,8% în mai. Economiştii chestionaţi de Reuters se aşteptau la o valoare de 2,6%. Acest lucru vine înaintea datelor referitoare la inflaţia din zona euro, de marţi.

Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,03%, DAX, al bursei din Frankfurt, cu 0,3%. Indicele italian FTSE MIB a crescut cu 1,7% şi IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 1,04%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.