Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, a semnat cu consorţiul format din Hidroserv şi UCMH contracte pentru modernizarea obiectivelor hidroenergetice Vaduri, Remeţi şi Arceşti. Preţul de bază cumulat al contractelor depăşeşte 306 milioane lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Hidroelectrica a semnat cu consorţiul format din Hidroserv şi UCMH contracte pentru modernizarea obiectivelor hidroenergetice Vaduri, Remeţi şi Arceşti. Proiectele sunt parte a unui plan amplu destinat să asigure funcţionarea durabilă şi eficientă a infrastructurii companiei, conform celor mai înalte standarde tehnologice”, anunţă compania.

La Centrala Hidroelectrică Vaduri, lucrările angajate presupun modernizarea hidroagregatului numărul 2 (HA2), a staţiei de 110 kV precum şi a echipamentelor mecanice şi electrice aferente centralei şi barajului. Preţul de bază al contractului este de 79.196.442 lei, la care se pot adăuga 7.823.304 lei cu titlul de cheltuieli diverse şi neprevăzute.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE

În cadrul Centralei Hidroelectrice Remeţi, Hidroelectrica a iniţiat modernizarea hidroagregatului numărul 2 (HA2), a staţiei de 110 kV, a instalaţiilor generale şi a nodului de presiune, incluzând şi Barajul Drăgan. Preţul de bază al contractului este de 144.868.245 lei, la care se pot adăuga 14.388.433 lei cu titlul de cheltuieli diverse şi neprevăzute.

Totodată, la Centrala Hidroelectrică Arceşti, urmează să se desfăşoare lucrări de modernizare a hidroagregatului numărul 2 şi de înlocuire a sistemului de automatizare şi monitorizare aferent serviciilor proprii hidroagregatului numarul 1. Contractul are o valoare de bază de 82.390.687 lei.

"Îi asigurăm pe investitori că ne menţinem angajamentele asumate pentru păstrarea profitabilităţii companiei, concomitent cu eforturile de modernizare absolut necesare pentru conservarea poziţiei de lider a  Hidroelectrica pe piaţa energetică. Modernizarea acestor centrale este un pas strategic pentru un portofoliu sigur şi eficient. Investiţiile în infrastructură sunt fundamentale pentru securitatea energetică a României", a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.

La rândul său, Bogdan Badea, CIO Hidroelectrica, a subliniat importanţa proiectelor pentru companie.

"Suntem bucuroşi să putem realiza aceste lucrări cu un consorţiu format din firme pe care le avem în portofoliu. Faptul că reuşim să facem lucrări complexe cu resurse interne ne consolidează poziţia pe piaţă pe termen lung şi asigură premise majore pentru dezvoltarea viitoare a Hidroelectrica", a spus Badea.

Hidroelectrica este cel mai important producător de energie electrică din România, gestionând 187 de centrale hidroelectrice cu o capacitate de producţie totală de 6.3 MWh. Compania contribuie semnificativ la acoperirea necesarului de energie electrică al României şi joacă un rol esenţial în asigurarea stabilităţii şi securităţii energetice naţionale. Pe lângă producţia de energie verde, Hidroelectrica furnizează servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Naţional şi deţine un parc eolian de 108 MW la Crucea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.