Jucătorul de golf Scottie Scheffler, numărul unu mondial, a fost arestat vineri de poliţie în timp ce se îndrepta spre terenul Valhalla din Louisville (Kentucky), unde se desfăşoară de joi PGA Championship, unul dintre cele patru turnee majore ale sezonului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a fost apoi eliberat şi a putut începe turul 2 al PGA Championship la ora 17.08.

Potrivit ESPN, americanul în vârstă de 27 de ani a fost încătuşat după ce a refuzat să se oprească la volanul maşinii sale la ordinul unui poliţist care controla traficul la periferia terenului, în urma unui accident mortal.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Scottie Scheffler a fost acuzat de agresiune de gradul doi asupra unui poliţist, conducere periculoasă şi nerespectarea semnalelor de circulaţie.

"A fost o mare neînţelegere", a comentat Scottie Scheffler pe contul său de Instagram. "Nu a fost niciodată intenţia mea să nu mă supun indicaţiilor".

"Cred că este posibil ca ofiţerul care dirija traficul să nu fi făcut parte din echipa de trafic a evenimentului şi de aici a apărut neînţelegerea", a declarat Steve Romines, un avocat local angajat în numele jucătorului de golf.

"Evident, toţi cei implicaţi în turneu îşi exprimă profunda compasiune faţă de familia bărbatului care a murit în accidentul din această dimineaţă", a adăugat numărul unu mondial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.