Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Spitalului din Bulevardul Timişoara nr. 101E Sector 6, Municipiul Bucureşi, Prin această hotărâre, Spitalul din Sectorul 6 devine personalitate juridică, o procedură necesară pentru construirea clădirii. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au transmis că, de acum, proiectul este perfect eligibil pentru a primi şi finanţare din fonduri europene şi guvernamentale şi au reamintit că un contract de finanţare pentru jumătate din suma necesară a fost deja semnat săptămâna trecută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Aprobăm azi înfiinţarea spitalului public al Sectoului 6. Vorbim de o unitate cu peste 300 de paturi şi servicii medicale moderne. Este o investiţie de peste 145 de milioane de euro, jumătate din sumă este împrumutată de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Îl felicit pe domnul primar Ciprian Ciucu!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, înaintea şedinţei de Guvern de joi.
 
Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
Primarul Sectorului 6 a primit cu mare bucurie vestea mult aşteptată. Spitalul Sectorului 6 este proiectul său de suflet. „Îi mulţumesc Premierului (m-a anunţat personal) şi miniştrilor şi directorilor de la Dezvoltare, Sănătate şi Justiţie, care au susţinut proiectul prin avizarea acestuia. Încă o dată mi se confirmă că tenacitatea, dialogul şi nu harţa, atacurile şi conflictul sunt bazele pe care poţi construi proiecte importante pentru comunitate. Nu prea folosesc eu multe citate, dar acum îmi vine în minte acesta: «Politica este arta de a face lucrurile posibile» (Otto von Bismarck). În acest moment, acesta este cel mai matur proiect pentru a construi un nou spital public în Bucureşti. Avem nevoie de acest spital nou, pentru că avem nevoie de spitale fără nosocomiale şi fără risc seismic în oraşul nostru”, a declarat edilul Ciprian Ciucu, potrivit comunicatului de presă al Primăriei Sectorului 6.
 
În urmă cu doar o săptămână, a fost semnat contractul de finanţare a lucrărilor, în valoare de 72,9 milioane de euro (364 de milioane de lei), cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Reprezintă jumătate din suma necesară. Alte aproape două milioane de euro, fonduri nerambursabile, au fost primite de la BDCE şi vor fi folosite pentru asistenţă tehnică. 
 
Despre Spitalul Sectorului 6
 
• Va fi construit pe Bd. Timişoara 101E, între cartierele Drumul Taberei şi Militari, pe o suprafaţă de peste 33.000 mp.
• Este primul spital generalist de stat, ridicat în Capitală după anul 1979. 
• Va costa, în total, 145,8 milioane de euro, iar jumătate din sumă este asigurată printr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), cu sprijinul Invest EU. Garanţia pentru aceşti bani este acoperită de Comisia Europeană. Pentru restul sumei, Primăria Sectorului 6 va folosi alte surse de finanţare: fonduri europene, fonduri de la bugetul local şi de stat.
- Va avea: 307 paturi (257 cu spitalizare continuă şi 50 cu spitalizare de zi); opt săli de operaţii; şapte săli de naşteri; 75 de cabinete medicale; opt secţii: Cardiologie, Neurologie, Obstetrică & Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă adulţi, Unitate de Terapie Intensivă Neonatologie, Medicină internă, Neonatologie şi Chirurgie; 33 de specialităţi, clinică de recuperare, laboratoare şi o farmacie cu circuit închis; un compartiment de Primiri Urgenţe de 1.680 mp; parcare cu 365 de locuri.
• Va fi gata în 3-4 ani din acest moment.
 
Ce a fost făcut până acum şi ce urmează
 
• A fost finalizat studiul de fezabilitate şi aprobaţi în Consiliul Local Sector 6 indicatorii tehnico-economici;
• A fost întocmită documentaţia urbanistică necesară acestui proiect, un Plan Urbanistic de Detaliu, şi acesta aprobat;
• În martie 2024, Consiliul General al Muncipiului Bucureşti a votat proiectul prin care cere Guvernului să înfiinţeze spitalul;
• Pe 6 iunie, Guvernul a aprobat hotărârea prin care se înfiinţează Spitalul Sectorului 6, ca entitate juridică;
• S-au finalizat documentaţiile tehnice şi s-au încheiat contractele pentru devierea reţelelor care afectează terenul - liniile de înaltă tensiune şi conductele de gaz. Primăria Sectorului 6 a semnat contractele de execuţie pentru devierea reţelelor, iar lucrările sunt în curs de finalizare;
• Concomitent cu aceste lucrări în teren, autoritatea locală se află în procedură de achiziţie a unui grup de experţi, specializat pe acest tip de proiect de investiţii, care să realizeze caietul de sarcini pentru proiectare, execuţie, echipare şi mentenanţă. Acesta va sta la baza licitaţiei pentru realizarea fizică a spitalului.
 
De ce este nevoie de un spital în Sectorul 6
 
• Pentru că puţinele clinici existente nu acoperă nevoile oamenilor;
• Pentru că avem nevoie de servicii de sănătate aproape de casă;
• Pentru că, de 45 de ani, nicio autoritate publică locală sau centrală nu s-a îngrijit să ridice un spital în Sectorul 6. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.