Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, sâmbătă, la Chişinău, o declaraţie comună cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, privind rezilienţa Republicii Moldova. El a menţionat că acest document recunoaşte paşii importanţi pe care autorităţile de la Chişinău i-au făcut în ultimii ani pe calea europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Foarte aproape de noi, agresiunea ilegală a Rusiei asupra Ucrainei continuă deja de mai bine de doi ani. În acelaşi timp, războiul hibrid purtat asupra Republicii Moldova şi a cetăţenilor săi este tot mai intens şi ia forme tot mai grave. În contextul regional atât de complex, consolidarea independenţei pe toate planurile rămâne o premisă esenţială pentru dezvoltarea cuprinzătoare şi afirmarea democratică, europeană a Republicii Moldova.  Aşa cum aţi văzut cu câteva momente în urmă, am semnat astăzi, cu doamna Preşedinte Maia Sandu, o Declaraţie Comună privind rezilienţa Republicii Moldova”, a declarat Klaus Iohannis, sâmbătă, după semnarea documentului.
El a precizat că această declaraţie este şi o reconfirmare a sprijinului pe care România îl acordă Republicii Moldova.
Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
”Este un document politic ce susţine şi întăreşte cooperarea bilaterală în acest domeniu vital şi recunoaşte paşii importanţi pe care autorităţile de la Chişinău i-au făcut în ultimii ani pe calea europeană. Totodată, această Declaraţie reprezintă şi o reconfirmare a sprijinului multidimensional pe care România îl acordă Republicii Moldova pentru consolidarea rezilienţei instituţionale şi la nivelul societăţii”, a mai afirmat preşedintele României. 
Iohannis a reamintit faptul că România este o susţinătoare a parcursului european al Republicii Moldova.
”În această toamnă, inclusiv prin participarea la referendumul privind integrarea europeană, cetăţenii Republicii Moldova vor avea oportunitatea istorică să opteze pentru stabilitate, securitate şi bunăstare, pentru continuitate pe drumul european. Este vital ca vocea dumneavoastră să fie foarte clar auzită aici, la Chişinău, la Bruxelles, în toate capitalele europene şi la nivel internaţional!
România vă va fi alături, drept cel mai de încredere şi activ susţinător al parcursului european, şi încurajez, de la acest pupitru, toţi partenerii internaţionali să sprijine consistent şi pe termen lung Republica Moldova şi pe cetăţenii săi! Angajamentul strategic al României pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova va rămâne de nezdruncinat şi asta pe termen lung”, a mai afirmat Klaus Iohannis. 
Preşedintele României a menţionat şi câteva domenii de cooperare între cele două ţări. 
”În ceea ce priveşte reuşitele la nivelul cooperării sectoriale bilaterale, doresc să menţionez, din multitudinea acestora, o serie de proiecte extrem de importante:
Gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău a devenit pe deplin funcţional în octombrie 2021 şi a consolidat securitatea energetică a Republicii Moldova, fiind punctul focal al unei interconectări ireversibile cu Uniunea Europeană, prin România.  Totodată, avem o cooperare solidă pentru dezvoltarea infrastructurii de transport al energiei electrice, un exemplu concret în acest sens fiind construirea interconexiunii Suceava-Bălţi. Aceasta va permite României să ajute mai eficient Republica Moldova în cazul unor crize de aprovizionare cu energie electrică”, a mai afirmat Iohannis. 
El a mai declarat că ”România a intervenit, de altfel, decisiv pentru sprijinirea Chişinăului în momentul în care Rusia a început să folosească energia ca armă geopolitică”.
Preşedintele României a dat asigurări că va susţine Republica Moldova în orice situaţie de criză, inclusiv din domeniul energiei. 
”Cooperarea economică este şi aceasta la un nivel înalt. România este, de mai mulţi ani, primul partener comercial al Republicii Moldova, cum şi dumneavoastră, doamnă Preşedinte, tocmai aţi subliniat. Peste 1.600 de companii cu capital românesc contribuie la nivelul crescut al investiţiilor în domenii diverse şi creează, aici, numeroase locuri de muncă.
Nu în ultimul rând, continuăm să realizăm multiple proiecte în beneficiul tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. Acordul privind ajutorul nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro ne oferă un cadru actualizat pentru finanţarea acestor proiecte de interes”, a mai declarat Klaus Iohannis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.