Europarlamentarul Corina Creţu afirmă că, în perioada 2014-2020, când a gestionat portofoliul de dezvoltare regională în calitate de comisar european, 473.000 de gospodării au fost renovate şi au devenit mai eficiente din punct de vedere energetic; 6.3 milioane de gospodării au beneficiat de internet de bandă largă şi 2 milioane de întreprinderi mici şi mijlocii au primit sprijin financiar sau finanţare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În perioada 2014-2020, când am gestionat portofoliul de dezvoltare regională în calitate de Comisar European, 473 de mii de gospodării au fost renovate şi au devenit mai eficiente din punct de vedere energetic; 6.3 milioane de gospodării au beneficiat de internet de bandă largă şi 2 milioane de întreprinderi mici şi mijlocii au primit sprijin financiar sau finanţare”, afirmă Corina Creţu, subliniind că astfel vrea să  evidenţieze importanţa politicii de coeziune ca investitor în regiunile europene.
 
Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
Ea reafirmă necesitatea unor proiecte mature, cu impact ridicat, precizând că a încercat să oprească ”tendinţa autorităţilor de a realiza proiecte mici care nu au un impact pe termen lung”.
 
În acelaşi timp, Corina Creţu consideră că este necesară pregătirea atentă şi temeinică a proiectelor, alături de reguli mai simple şi mai puţină birocraţie în ceea ce priveşte solicitarea de finanţare europeană.
Precizările sunt făcute în contextul participării sale ca speaker la dezbaterea despre coeziune şi dezvoltare regională, organizată de Centrul de Expertiză Europeană - Europuls, tema centrală fiind  democraţia şi felul în care proiectele finanţate de Uniunea Europeană consolidează spiritul civic şi democraţia. 
 
Conform Corinei Creţu, un exemplu concret de proiect este programul “ Europa pentru cetăţeni “, care pentru perioada 2014-2020 a beneficiat de un buget de 187 de milioane de euro.  
 
Proiectele finanţate în cadrul acestui program includ activităţi precum dialogurile şi dezbaterile cetăţeneşti, schimburile de tineri, proiectele de voluntariat şi campaniile de conştientizare.
 
”În egală măsură, am reliefat că politica de coeziune este concepută pentru toate cele 300 de regiuni, iar aceasta este menită să ofere un sentiment de apartenenţă la UE, fără a lăsa pe nimeni în urmă”, menţionează Corina Creţu.
 
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.