Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a votat, duminică la o secţie din Capitală, la alegerile europarlamentare şi locale, fiind însoţit de către soţia sa. Întrebat despre faptul că a avut de introdus în urnă cinci buletine de vot, acesta s spus: „ am trecut cu navă petrolier prin incendiul propriei nave, am trecut prin furtună, am trecut prin zonă de război. Ce mă încurc în cinci buletine de vot?”. „Astăzi este ziua în care ei stabilesc cât de funcţională va fi democraţia în România”, a adăugat Băsescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Astăzi este ziua în care ei stabilesc cât de funcţională va fi democraţia în România. Dacă rezultatul votului va fi, dincolo de votul pentru actuala Putere, şi pentru o Opoziţie puternică, înseamnă că echilibrul democratic se va putea menţine în România şi lucrurile vor merge bine. Dacă se va crea o discrepanţă riaşă între Putere şi capacitatea Opoziţiei de a genera dezbatere publică, atunci există riscul să ne îndreptăm către acea stabilitate pe care o găseşti numai în regimurile democratice. Adică stabilitate până la capăt”, a declarat Traian Băsescu, după ce a votat, la Liceul „Aurel Vlaicu”, din  Domenii

Întrebat cum a fost să voteze cu cinci bunetine de vot, Băsescu a răspuns: „Am făcut lucruri mai grele. Spre exemplu, am trecut cu navă petrolier prin incendiul propriei nave, am trecut prin furtună, am trecut prin zonă de război. Ce mă încurc în cinci buletine de vot?”.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.