Comandantul forţelor terestre ucrainene a declarat, într-un interviu publicat vineri de The Economist, că se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei, care durează de 26 de luni, să intre într-o fază critică în următoarele două luni, pe măsură ce Moscova încearcă să exploateze întârzierile în furnizarea de arme occidentale pentru Kiev, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Rusia ştie că, dacă vom primi suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskandr Pavliuk pentru revista The Economist.

Livrările de arme americane au încetinit luni de zile, în timp ce un pachet de ajutor propus de preşedintele Joe Biden a fost blocat de disputele din Congres. Măsura a fost adoptată la sfârşitul lunii trecute.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina are în continuare nevoie de livrări de arme-chie care să sosească "la timp".

Interviul lui Pavliuk, menţionează Reuters, a precedat atacul rusesc de vineri, cu blindate, în zone din nord-estul regiunii Harkov. The Economist scrie că Pavliuk credea că Moscova va rămâne concentrată pe avansul său lent prin regiunile Luhansk şi Doneţk din est. Rusia, a declarat Pavliuk revistei, "testează stabilitatea liniilor noastre înainte de a alege cea mai potrivită direcţie".

Ucraina are nevoie de mai multă apărare aeriană, a mai spus el, şi va primi un imbold odată cu livrarea anticipată a avioanelor de luptă F-16.

Forţele ruseşti au cucerit o serie de sate în est, după ce au capturat oraşul Avdiivka în februarie.

Însă Pavliuk a părut să minimalizeze semnificaţia posibilei pierderi a oraşului Ceasiv Iar din est, descris ca o poartă de acces către alte oraşe pe care Moscova le vizează, precum Kramatorsk şi Sloviansk. Pierderea oraşului Ceasiv Iar, a spus el, nu ar avea o "semnificaţie decisivă", deoarece este doar "o aşezare urbană obişnuită".

Pavliuk a mai declarat că, în opinia sa, Moscova ar urma să se concentreze din nou asupra Kievului, de unde forţele ruseşti s-au retras la începutul invaziei, după ce iniţial au încercat să avanseze spre capitală. "Apărarea Kievului rămâne una dintre principalele noastre preocupări, indiferent cât de greu este în est", a declarat el pentru The Economist. "Este inima Ucrainei şi ştim rolul cheie pe care îl va juca apărarea capitalei în viitor", a adăugat comandantul forţelor terestre ucrainene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.