Valoarea producţiei ramurii agricole în anul 2023, în preţuri curente, a fost de 109,891 miliarde lei, în creştere cu 0,6%, arată datele definitive ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Valoarea producţiei ramurii agricole în anul 2023, în preţuri curente, a fost de 109,891 miliarde lei. Producţia vegetală deţine şi în anul 2023 ponderea cea mai mare (60,3%) în structura valorii producţiei ramurii agricole, în scădere faţă de anul anterior cu 5,3 puncte procentuale”, arată datele INS.

Valoarea producţiei vegetale, în anul 2023 faţă de anul 2022, a înregistrat creşteri în regiunile de dezvoltare Vest (+15 puncte procentuale), Nord-Vest (+10,7 p.p), Nord-Est (+9 p.p), Sud-Est (+5,2 p.p), Sud-Vest Oltenia (+3,3 p.p.), Centru (+2,3 p.p.); iar scăderi în regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (-11,7 p.p.) şi Bucureşti-Ilfov (-5,4 p.p.).

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

În anul 2023, comparativ cu anul 2022, valoarea producţiei animale a înregistrat creşteri în regiunile de dezvoltare Centru şi Vest (+1 p.p.); iar în celelalte regiuni de dezvoltare valoarea producţiei animale a înregistrat scăderi cuprinse între 22 p.p. şi 3,1 p.p.

Valoarea serviciilor agricole a înregistrat creşteri în regiunile de dezvoltare Centru (+41,3 p.p.), Nord-Vest (+30,6 p.p.), Vest (+18,7 p.p.), Bucuresti-Ilfov (+13,5 p.p.); iar în celelalte regiuni de dezvoltare a înregistrat scăderi cuprinse între 22,2 p.p. şi 1,6 p.p.

Producţia vegetală are ponderea cea mai mare în producţia ramurii agricole în toate regiunile de dezvoltare ale ţării, cu valori cuprinse între 53,1% (regiunea de dezvoltare Centru) şi 69,3% (regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia).

În anul 2023 faţă de anul 2022, structura valorii producţiei ramurii agricole a înregistrat principalele creşteri în regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Centru, Nord-Est (+1,1 p.p.) şi Vest (+0,8 p.p.).

Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (-3,4 p.p.) şi Sud-Vest Oltenia (-0,5 p.p.).

În structura producţiei vegetale din anul 2023, ponderea cea mai mare revine regiunilor de dezvoltare: Sud-Muntenia (21,5%), Sud-Est (16,5%) şi Nord-Est (14,8%), în timp ce, în structura producţiei animale a aceluiaşi an, ponderea cea mai mare o au regiunile de dezvoltare: Nord-Est (20%), Nord-Vest şi Centru (15,3%), Sud-Muntenia (14,8%) şi respectiv Sud-Est (12,6%).

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.