Legislaţia de mediu din România este aliniată la principiile europene de protejare a mediului înconjurător şi de promovare a economiei circulare. O parte semnificativă a acesteia este cea cu privire la gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în cadrul ei fiind prevăzute obligaţiile pentru firmele generatoare cu scopul de a se reduce urmările negative asupra ecosistemelor. Respectarea acestora este importantă ca obligaţie legală de atingere a conformităţii legislative şi ca datorie morală faţă de mediul înconjurător.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Firmele implicate în producerea şi vânzarea de bunuri ambalate au îndatoriri precise, introduse pentru reducerea cantităţilor de deşeuri ce ajung la groapa de gunoi. Printre acestea se numără atingerea unor ţinte minime de reciclare a deşeurilor, demers destul de complicat de pus în practică, ce poate fi uşurat printr-o colaborare cu firmele de tip OIREP, cum ar fi ecosynergy.ro. Cu ajutorul acestei firme se facilitează implementarea şi monitorizarea măsurilor de gestionare eficientă a deşeurilor de ambalaje.

Iată ce obligaţii legale au firmele din România care generează ambalaje din deşeuri!

  1. Conform legislaţiei, producătorii au printre obligaţii asumarea responsabilităţii extinse în legătură cu ambalajele produse sau importate. Astfel, aceste companii au responsabilităţi şi după vânzarea produselor, fiind obligate să contribuie financiar sau să recicleze o cantitate minimă exprimată procentual din ambalajele introduse pe piaţă. Atingerea acestor ţinte poate fi obţinută într-un mod facil prin externalizarea serviciului către o firmă de tip OIREP de mediu ce are la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru depăşirea ţintelor prevăzute.
  2. O obligaţie importantă, care are rol esenţial în reducerea cantităţilor de deşeuri ce ajung la groapa de gunoi este colectarea selectivă a acestora. Astfel, firmele implicate trebuie să implementeze un sistem care să permită separarea diferitelor tipuri de deşeuri încă de la sursă. Hârtia, plasticul, sticla şi metalul vor fi colectate în recipiente separate, urmând a fi depozitate în aşa fel încât să se evite contaminarea şi să se contribuie la reutilizarea acestora într-un mod cât mai eficient.
  3. Legislaţia de mediu impune firmelor generatoare de deşeuri de ambalaje să realizeze raportări periodice către autorităţile de mediu. În cadrul acestora vor fi evidenţiate cantitatea de ambalaje pusă pe piaţă şi deşeurile colectate, reciclate sau eliminate. Aceste documente sunt realizate cu scopul atingerii conformităţii legislative şi a transparentizării întregului proces al fluxului de deşeuri.
  4. Firmele generatoare de deşeuri sunt obligate să contribuie financiar pentru funcţionarea întregului sistem de gestionare a reziduurilor. Banii obţinuţi în acest mod sunt folosiţi pentru acoperirea tuturor costurilor legate de transport, reciclare şi eliminare. Plăţile nu sunt opţionale, având un rol important în implementarea unui sistem eficient şi sustenabil de gestionare a deşeurilor.
  5. Firmele au, pe lângă obligaţiile de infrastructură şi financiare, şi obligaţii cu privire la derularea unor campanii de educare şi conştientizare cu privire la reciclarea şi colectarea selectivă. Aceste campanii sunt destinate angajaţilor, partenerilor de afaceri şi clienţilor cu scopul de a-i informa cu privire la practicile sustenabile şi cu ce trebuie făcut pentru reducerea urmărilor negative asupra mediului înconjurător.

În concluzie, respectarea tuturor prevederilor legislaţiei de mediu cu privire la deşeurile de ambalaje reprezintă o modalitate de atingere a conformităţii legislative şi de evitare a unor sancţiuni usturătoare.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.