Echipa naţională a Germaniei a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-1, echipa Bosniei, în grupa A3 a Ligii Naţiunilor. La Budapesta, Ungaria şi Ţările de Jos au terminat la egalitate, scor 1-1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Elevii lui Julian Nagelsmann au deschis scorul la Zenica prin Deniz Undav, în minutul 30, pentru ca două minute mai târziu reuşita lui Kleindienst să nu fie validată de VAR din cauza unei poziţii de ofsaid. În minutul 35 Demirovic a scăpat pe contraatac şi a trimis în bară, dar după numai un minut germanii au marcat golul de 2-0, prin acelaşi Undav. Nemţii au mai avut două goluri anulate. Primul, la Undav, în minutul 58, când Kleindienst s-a găsit în poziţie de ofsaid, al doilea în minutul 69, la Gnabry, tot pentru ofsaid. Şi după atâtea goluri anulate pentru germani, gazdele au reuşit să reducă din diferenţă, prin veteranul Edin Dzeko, în minutul 70. Germania s-a impus însă cu 2-1 adunând a doua victorie din competiţie.

La Budapesta, fanii maghiari şi-au susţinut din răsputeri favorita, iar elevii lui Marco Rossi i-au răsplătit deschizând scorul. Zsolt Nagy a fost omul cu assistul, iar Roland Sallai a înscris în minutul 36. Virgil van Dijk a primit roşu în minutul 79, însă olandezii au egalat în minutul 83, când Dumfries a înscris al optulea său gol la naţională. 1-1 a fost scorul final, iar în grupa A3, Germania are 7 puncte şi se află pe locul 1, 5 puncte sunt în dreptul Ţărilor de Jos – pe locul secund, Ungaria a făcut două puncte, în timp ce Bosnia rămâne cu un singur punct.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.