Primul Institut de Menopauză, Andropauză şi Longevitate se lansează pe 21 octombrie. Între specialităţile medicale ale noii clinici SuperAge by Nord - Institut de Menopauză, Andropauză şi Longevitate se numără: Ginecologie; Menopauză – Andropauză; Terapii hormonale; Soluţii de Longevitate; Estetică ginecologică; Dermatologie; Endocrinologie; Cardiologie; Urologie; Nutriţie; Psihologie; Laborator de Analize.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Nord - Grupul Medical Provita îşi continuă dezvoltarea, anunţând inaugurarea, pe 21 octombrie, în premieră pentru piaţa medicală românească, a SuperAge by Nord - Institut de Menopauză, Andropauză şi Longevitate. SuperAge by Nord este primul Institut cu servicii medicale multidisciplinare integrate, care adresează exclusiv prevenţia şi managementul eficient al etapelor de perimenopauză, menopauza şi andropauză”, potrivit unui comunicat.

“Mă bucur să pot anunţa că familia Nord - Grupul Medical Provita are un nou membru de seamă: Institutul de Menopauză, Andropauză şi Longevitate. Parte componentă a programului investiţional în valoare de 30 de milioane de euro pe derulat de noi, care include şi lansarea Spitalului Nord din Pipera, această clinică reprezintă alinierea Grupului Nord la tendinţa globală de a asigura suport personalizat şi tratamente inovatoare, adaptate schimbărilor hormonale şi metabolice pe care le experimentează atât femeile, cât şi bărbaţii”, declară Dr. Ovidiu Palea, fondatorul Nord - Grupul Medical Provita.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Conform lui Ovidiu Palea, pe măsură ce creşte speranţa de viaţă, longevitatea aduce noi provocări medicale, care necesită abordări integrate şi interdisciplinare.

”Suntem pregătiţi să răspundem acestor provocări, oferind acces la tehnologii avansate şi terapii moderne, ce pot optimiza sănătatea pe termen lung şi preveni complicaţiile asociate cu îmbătrânirea. În acelaşi timp, vrem să contribuim la educarea pacienţilor cu privire la sănătatea pe termen lung şi la reducerea stigmatizării problemelor legate de menopauză şi andropauză. Crearea de spaţii care să ofere îngrijire personalizată şi empatică, respectând demnitatea şi calitatea vieţii fiecărui pacient, este parte fundamentală a principiilor de existenţă a Grupului Nord”, afirmă medicul.

SuperAge by Nord reprezintă o asociere a Nord - Grupul Medical Provita cu dr. Raluca Hera, Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, doctor în Ştiinţe Medicale, specializată în Ginecologie Funcţională si Estetică, Age Management, cea care şi-a dedicat ultimii ani tratării exclusive a perimenopauzei, menopauzei şi andropauzei în România. HERA MEDICAL INSTITUTE, fondat de Dr. Raluca Hera în anul 2020, este o clinică privată specializată în Age Management, Ginecologie Funcţională & Estetică şi Dermatologie Funcţională & Estetică.

“Ne dorim să oferim o experienţă pozitivă atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, pentru o tranziţie cât mai uşoară prin etapele perimenopauzei, menopauzei şi andropauzei. Echipa SuperAge by Nord va susţine pacienţii în fiecare pas al acestei călătorii, oferind tratamente hormonale şi non-hormonale, de longevitate, pentru ca fiecare persoană să poată celebra sănătatea şi să traiască o viaţă funcţională şi împlinită şi după 40 de ani”, menţionează Dr. Raluca Hera.

Pe lângă Dr. Raluca Hera, se alătură ca partener Ileana Badiu, recunoscută ca fiind prima persoană publică din Romania care a militat în ultimii 10 ani pentru normalizarea menopauzei şi informarea femeilor aflate în această etapă de viaţă. Ileana Badiu a iniţiat o mişcare a femeilor aflate la perimenopauză şi menopauză, adunând în jurul ei o comunitate de 350.000 de femei pe care le incurajează să se informeze şi să apeleze la soluţii medicale moderne pentru a-şi trăi vârsta în cea mai bună formă. În ultimul an, sub platforma Superage, Ileana a organizat conferinţe de informare gratuite în 5 oraşe din România, insoţită de doctori din mai multe discipline medicale, a iniţiat un dialog public despre impactul menopauzei în viaţa femeii active.

“O mare parte a vieţii unei femei este petrecută în stadiile de perimenopauză şi postmenopauză. Singura soluţie viabilă este să îmbrăţişezi menopauza, să te împrieteneşti cu ea, să te adaptezi la noile nevoi care vin odată cu ea, să înţelegi ce trebuie făcut pentru ca întregul corp şi mintea să funcţioneze cât mai bine şi să găseşti soluţii pentru a continua să trăieşti viaţa la maxim”, afirmă Ileana Badiu.

Institutul de Menopauză, Andropauză şi Longevitate este prima etapă dintr-un program de dezvoltare naţională a acestui concept al grupului medical Nord.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.