Radio Dobrogea a fost amendat de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu 10.000 de lei pentru afirmaţiile pe care Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, le-a făcut într-o emisiune, el sfătuind o femeie care susţinea că este abuzată psihologic ”să îşi ducă crucea”, argumentând că soluţia nu este despărţirea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CNA a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a analizat raportul  de monitorizare întocmit de Direcţia Control pentru emisiunea „Cuvântul ierarhului”, ediţia din 20.06.2024, difuzată de postul Radio Dobrogea din Constanţa. 
”La finalul dezbaterilor, Consiliul a decis să sancţioneze Radio Dobrogea cu amendă de 10.000 de lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 42^2 si ale art. 42^3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora «42^2 - În cadrul difuzării în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care abordează tema violenţei domestice este obligatoriu să se asigure informarea victimelor violenţei domestice» asupra existenţei numărului de telefon Telverde destinat victimelor violenţei domestice» şi 42^3 «Informarea victimelor violenţei domestice asupra existenţei numărului de telefon Telverde destinat victimelor violenţei domestice», în cazul radiodifuzorilor, se realizează prin citirea textului « În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde destinat victimelor violenţei domestice » însoţit de o menţiune cu numărul de telefon Telverde”, se arată în comunicat. 
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
Sursa citată menţionează câteva dintre afirmaţiile invitatului emisiunii, ÎPS Teodosie : ”Poate exista şi vindecare, dar dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea, să te rogi să suplinească Dumnezeu această lipsă de empatie, pentru că ai un legământ. Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu” ; ”Ce să faceţi ? Să fiţi şi după voia soţului, nu numai după voia dumneavoastră. V-aţi căsătorit, căsătoria este o cruce. De aceea, cununile pe care le-aţi primit pe cap sunt cununi de mucenici, să faceţi şi voia soţului ca să nu destrămaţi căsnicia”.
 
Întrebat, într-o emisiune la Radio Dobrogea, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu”, i-a transmis înaltul prelat enoriaşei.
Pentru aceleaşi afirmaţii, IPS Teodosie a fost reclamat la CNCD de către deputata USR Diana Buzoianu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.