Social-democratul Rareş Hopincă şi-a prezentat, joi, priorităţile ca primar al Sectorului 2, el afirmând că imediat după preluarea mandatului, va dispune o misiune de audit, atât în Primărie, cât şi în instituţiile subordonate. El a anunţat că a constituit o echipă de tranziţie, din specialişti, pe perioada de tranziţie de 16 săptămâni, până la preluarea mandatului şi le-a cerut funcţionarilor publici şi personalului contractual din Primăria Sectorului 2 şi instituţiile subordonate să respecte legea şi atribuţiile de serviciu şi să nu se angreneze în activităţi politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rareş Hopincă a anunţat într-o conferinţă de presă că s-a finalizat procesul verbal privind constatarea rezultatului alegerilor din Sectorul 2 şi atribuirea mandatului de primar.

”Cu 52.966 de voturi, am fost votat noul primar al Sectorului 2. Le mulţumesc cetăţenilor sectorului pentru că au avut încredere în mine şi pentru că prin votul lor mi-au încredinţat mandatul de primar. Este o mare responsabilitate şi o onoare, dar şi o muncă pe măsură, pe care înţeleg să o duc la bun sfârşit”, a declarat Hopincă. El a precizat că le mulţumeşte şi celor care nu l-au votat pentru spiritul civic şi implicarea de care au dat dovadă. ”Campania electorală se încheie aici. Conflictele electorale încetează. Voi fi primarul tuturor cetăţenilor Sectorului 2, voi fi un primar al dialogului şi al consensului, nu un primar al conflictelor”, a mai spus Rareş Hopincă.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Social-democratul a precizat că perioada de tranziţie până la preluarea mandatului se desfăşoară pe aproximativ 16 săptămâni. ”Am constituit o echipă de tranziţie, compusă din specialişti şi din societatea civilă. Misiunea acestei echipe este de a evalua pe domenii toate proiectele şi programele aflate deja în desfăşurare în actuala administraţie şi de a pregăti proiectele de hotărâri ale Consiliului Local pentru primele 6 luni de mandat, în acord cu viziunea mea, prezentată cetăţenilor în campania electorală”, a mai spus Hopincă. Primarul ales a arătat că odată preluat mandatul de primar, nu va întârzia nici măcar o zi pentru implementarea noii strategii de dezvoltare a sectorului.

”Domeniile pe care este structurată echipa de tranziţie sunt: fonduri europene, transport: parcări, infrastructură rutieră, salubritate, reabilitare termică, sănătate: infrastructură medicală, educaţie: programe, infrastructură şcolară, asistenţă socială - DGASPC, administrare spaţii verzi, sport, siguranţa cetăţenilor: Poliţia Locală”, a mai spus primarul.

El a solicitat tuturor direcţiilor şi funcţionarilor din Primăria Sectorului 2 să asigure transparenţa actului administrativ şi accesul echipei de tranziţie la documentele şi procedurile, în vederea analizei de tranziţi ”De asemenea solicit public tuturor direcţiilor din Primărie să respecte prevederile legale şi termenele prevăzute în Codul Administrativ şi să ofere rapoartele de specialitate tuturor proiectelor depuse deja de Alianţa PSD – PNL. Vom convoca o şedinţă de CL pentru a discuta şi aproba aceste proiecte şi apoi alte proiecte care vor fi propuse deja de echipa de tranziţie”, a completat el.

Hopincă a cerut funcţionarilor publici şi personalului contractual din Primăria Sectorului 2 şi instituţiile subordonate să respecte legea şi atribuţiile de serviciu şi să nu se angreneze în activităţi politice. ”De asemenea, pentru Poliţia Locală, îi rog să nu mai utilizeze resurse publice pentru acţiuni politice pentru că toate aceste lucrur nu pot fi camuflate”, a mai spus Rareş Hopincă.

Primarul ales a anunţat că începând de la 1 iulie, voi institui un program de audienţe care se adresează cetăţenilor Sectorului 2, care vor avea loc în fiecare săptămână, în ziua de miercuri, între orele 14-18. ”Pe toată durata perioadei de tranziţie, de 16 săptămâni, voi continua vizitele în teren. Acestea se vor desfăşura de 2 ori pe săptămână şi vor fi anunţate în prealabil, atât în teren cât şi prin intermediul reţelelor de socializare. Obiectivul acestor vizite este de a ne consulta cu cetăţenii, în teren, cu privire la soluţiile pe care le propune pentru problemele şi vulnerabilităţile din comunitate şi pentru a definitiva, împreună, soluţiile corecte”, a ţinut să precizeze Hopincă.

Primarul a anunţat că va demara consultări cu societatea civilă din Sectorului 2, pentru a prezenta viziunea sa pentru dezvoltarea sectorului.

”Imediat după preluarea mandatului, voi dispune o misiune de audit, atât în Primărie, cât şi în instituţiile subordonate Consiliului. Este un lucru solicitat imperativ de locuitorii Sectorului 2 şi le vom respecta voinţa”, a arătat Hopincă. El a precizat că, pe baza auditului vor evalua modul de cheltuire a fondurilor publice şi legalitatea procedurilor derulate.

”De asemenea, vom evalua calitativ activitatea şi proiectele administrative derulate în ultimii ani. Rezultatele auditului vor fi făcute publice în cel mai scurt timp. Dacă există proiecte ale actualei administraţii care se dovedesc a fi necesare pentru oameni şi sunt bine primite de comunitate, acestea vor continua, fără nicio ezitare”, a mai spus Hopincă, arătând că cele care nu sunt primite de către comunitate, vor fi oprite.

”Primăria Sectorului 2 are nevoie de un suflu nou. Mă opun ferm opacităţii administrative şi tuturor iniţiativelor respinse de comunitate. Manifest toleranţă zero în faţa imposturii şi a lenei în administraţie. Cu astfel de lucruri nu doar că refuz categoric să lucrez, dar le voi face cunoscute cetăţenilor. Îi asigur pe locuitorii Sectorului 2, de faptul că venim la Primărie să lucrăm metodic şi aplicat, respectând legea şi bunul simţ”, a mai spus Rareş Hopincă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.