Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat joi, despre referendumul pentru Capitală, că dacă n-ar fi fost acest eveniment de la Piaţa Unirii, probabil că referendumul ar fi trecut la şi altele şi ar fi fost greu pentru primar să ridice acest subiect, iar PSD s-a speriat uşor de demonii pe care i-a trezit, că sunt în stare să facă orice vor cu puterea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Despre referendumul anunţat de Nicuşor Dan, Ionut Stroe declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că nu are mare relevanţă naţională, pentru că în momentul de faţă priveste o problemă a Bucureştiului, legată de modul în care sunt administrate, cel puţin pe zona de urbanism, chestiunile importante şi relevante.

”Noi am spus-o foarte clar, că susţinem această formă de consultare a electoratului. Este, dacă vreţi, un exerciţiu exersat în foarte multe ţări democratice. Este o obişnuinţă să foloseşti asemenea evenimente electorale cuplând, evident, şi teme locale. În privinţa oportunităţii, am spus-o cât se poate de clar, că susţinem organizarea acestui referendum”, a precizat Stroe.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Purtătorul de cuvânt al PNL a arătat că ”PSD s-a speriat uşor de demonii pe care i-a trezit, apropo de ce s-a întâmplat în Piaţa Unirii, demoni care bântuie acest partid de 20 de ani, pentru că mereu dau această senzaţie că, dacă pot, ei sunt în stare să facă orice vor cu puterea”.

”Dacă n-ar fi fost probabil acest eveniment care, într-adevăr, influenţează opinia publică şi are impact politic, probabil că acest referendum ar fi trecut la şi altele. Adică ar fi fost foarte greu pentru un primar să ridice un asemenea subiect”, a subliniat Stroe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.