Mirel Rădoi, antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, este supărat că a pierdut ambele meciuri cu echipa clujeană, dar spune că nu are ce să le reproşeze elevilor săi.
„O săptămână urâtă la Cluj. Trebuie să acceptăm că CFR a fost mai bună. Dacă noi nu am marcat gol în două meciuri, înseamnă că e o echipa puternică. Înseamnă că şi noi avem limitele noastre, iar în seara asta le-am arătat. În seara asta am simţit din primele minute că nu avem şanse aici.
Era chestie de timp până cineva lua roşu. Eu nu am vorbit de titlu, iau fiecare meci în parte. Am spus că după primele şase etape o să vedem.
Cea mai importantă partidă, acum, e cea cu FCSB, de acasă, unde, statistic vorbind, nu am pierdut nici un punct.
Nu am ce să le reproşez jucătorilor în momentul ăsta. Ştim unde suntem. Trebuie să ne ridicăm, pentru că suntem căzuţi şi psihic şi fizic.
Despre revanşă cu FCSB nu mai vorbim. Aşa am spus şi după primul meci cu CFR, că vrem revanşa, şi uite ce a ieşit”, a declarat Mirel Rădoi după înfrângerea suferită de CS Universitatea Craiova luni seara, la Cluj, cu CFR, scor 0-2.
Echipa CFR Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea CS Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a treia din play-off-ul Superligii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.