123Credit.ro, companie de top din industria brokerajului bancar, în colaborare cu Spaces, brand global al International Workplace Group (IWG), unul dintre liderii mondiali în soluţii de coworking şi spaţii de birouri flexibile, organizează un workshop inovator intitulat "Gestionarea inteligentă a finanţelor personale".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul va avea loc la sediul Spaces Unirii, din Bulevardul Coposu nr. 6-8, Bucureşti, şi va reuni experţi din domeniul financiar şi bancar pentru a dezbate soluţii eficiente de gestionare a finanţelor personale.

Workshop-ul programat pentru 7 noiembrie va aduce un format deosebit, centrat pe interactivitate şi dezbatere. Participanţii vor avea ocazia să dialogheze direct cu experţi din domeniu, explorând soluţii concrete pentru provocările financiare de zi cu zi. Evenimentul este gândit ca un spaţiu de colaborare şi schimb de idei inovatoare. Structura sa neconvenţională subliniază implicarea activă a publicului şi dezvoltarea unor soluţii practice, aplicabile în viaţa cotidiană.

Evenimente

24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Pe parcursul a două ore, participanţii vor avea acces la informaţii valoroase şi perspective esenţiale oferite de gazdele evenimentului, toate menite să îi sprijine în luarea unor decizii financiare mai bine fundamentate şi în gestionarea mai eficientă a resurselor lor financiare.

Valentin Blăjan, Manager dezoltare zona Bucureşti-Ilfov la 123Credit.ro, va aborda subiectul alegerii finanţărilor potrivite, explicând diferenţele între diverse produse de creditare, cum evoluează dobânzile în timp şi de ce sunt influenţate, cum să comparăm corect costurile unui credit ipotecar şi când este oportună o refinanţare.

Prezentarea va continua cu o sesiune dedicată analizei comportamentului consumatorilor şi modului în care aceştia pot adopta o abordare raţională în interacţiunea cu instituţiile financiare, astfel încât deciziile de achiziţie să fie motivate de utilitate, nu de impulsuri emoţionale. Această sesiune va fi condusă de Ionuţ Verzea, lector la FinNex şi Director naţional al reţelei 123Credit.ro, primul spin-off academic din România. Acest proiect reuneşte experţi din industria financiară şi cercetători din universităţi de top europene, concentrându-se pe etică, inovaţie şi cercetare în domeniul financiar şi al inteligenţei artificiale.

În încheiere, participanţii vor avea oportunitatea de a primi informaţii valoroase din partea unui expert de top din industria financiara, dl. Călin Rangu, Vicepreşedinte al CIO Council, expert în economie digitală şi Director Rezoluţie la Fondul de Garantare a Asiguraţilor. El va povesti despre rolul esenţial al instituţiilor de supraveghere în sectorul financiar, subliniind modul în care acestea protejează interesele consumatorilor. Totodată, expertul de top va oferi sfaturi practice despre cum consumatorii pot fi reprezentati mai eficient în relaţia cu instituţiile financiare şi de asigurări, precum şi modalitati de protejare împotriva dezinformării şi tentativelor de fraudă din mediul online. 

Acest eveniment marchează o nouă etapă în eforturile 123Credit.ro de a promova educaţia financiară şi de a sprijini dezvoltarea abilităţilor financiare într-un mediu complex. Sunt convins că astfel de iniţiative contribuie la educarea populaţiei într-un mod eficient, plăcut şi aplicabil. Ne bucurăm să facem parte din acest proiect şi să oferim suport pentru crearea unor soluţii de succes în administrarea finanţelor personale", a declarat Sebastian Piu, co-fondator al 123Credit.ro.

Evenimentul va culmina cu o sesiune de networking şi discuţii libere, oferind participanţilor şansa de a interacţiona direct cu experţii invitaţi. Într-o atmosferă relaxată, aceştia vor putea să aprofundeze temele abordate pe parcursul workshop-ului, să schimbe idei şi să obţină răspunsuri la întrebările lor specifice.

(Articol susţininut de 123credit.ro)

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.