Curtea Supremă a Statelor Unite, majoritar conservatoare, trimite luni instanţelor inferioare problema imunităţii penale a lui Donald Trump în calitate de fost preşedinte şi întârzie astfel ţinerea unui proces federal la Washington, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu şase voturi la trei - ale celor şase judecători conservatori împotriva celor ale celor trei judecători progresişti -, Curtea stabileşte că ”preşedintele nu se bucură de nicio imunitate cu privire la actele sale neoficiale”, dar că ”are dreptul cel puţin la o prezumţie de imunitate în actele oficiale”.

Donald Trump, care se află în campanie cu scopul de a se întoarce la Casa Albă, a salutat imediat o ”mare victorie” a democraţiei.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Cea mai înaltă jurisdicţie americană a amânat deja mult procesul federal al fostului preşedinte republican cu privire la o tentativă de inversare a rezultatului alegerilor din 2020, în care Joe Biden a obţinut o victorie, printr-o hotărâre, la 28 februarie, de a se sesiza în acest dosar, iar apoi de a stabili dezbaterile aproape trei luni mai târziu.

Întreaga procedură în vederea procesului - prevăzut iniţial de la 4 martie şi amânat sine die - este suspendată de patru luni.

În cursul dezbaterilor, judecătorii s-au arătat în general sceptici faţă de imunitatea absolută revendicată de către candidatul republican, iar mai ales judecătorii conservatori au insistat asupra consecinţelor pe termen lung ale hotărârii lor.

”Noi redactăm o regulă pentru posteritate”, nota Neil Gorsuch, referindu-se la caracterul fără precedent al problemei.

”Acest dosar are implicaţii uriaşe asupra viitorului preşedinţiei şi ţării”, sublinia colegul său Brett Kavanaugh.

RECURSURI

Vizat de patru proceduri penale, Donald Trump face orice pentru a fi judecat cât mai târziu posibil, în orice caz după alegerile prezidenţiale din noiembrie.

El a fost găsit vinovat la 30 mai, de către justiţia New Yorkului, de ”falsficare contabilă în vederea ascunderii unui complot vizând să pervertească alegerile din 2016”.

Pedeapsa în acest dosar urmează să fie anunţată la 11 iulie.

Însă această primă condamnare penală - fără precedent în cazul unui fost preşedinte american - în cel mai puţin grav dintre cele patru dosare penale riscă să fie şi singura înaintea alegerilor din noiembrie.

Prin intermediul unor recursuri, avocaţii lui Donald Trump au reuşit să amâne până la noi ordine celelalte procese, la nivel federal, cu privire la reţinerea unor documente clasificate după ce a plecat de la Casa Albă, şi în justiţia din statul-cheie Georgia cu privire la amestec în alegerile din 2020.

În cazul în care va fi ales din nou, Donald Trump ar putea, după ce va fi învestiti, în ianuarie 2025, să ordone încetarea oricăror urmăriri penale împotriva sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.