Donald Trump ameninţă să crească arsenalul nuclear american al Statelor Unite, în urma retragerii americane dintr-un tratat cu privire la interzicerea...
Consilierul Casei Albe pe probleme de securitate naţională John Bolton s-a întâlnit luni, la Moscova, cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, care-i...
Rusia încalcă un acord istoric în domeniul controlului armamentului, a acuzat luni Alianţa Nord-Atlantică, precizând că a încercat în mai multe rânduri...
Moscova l-a avertizat duminică pe preşedintele american Donald Trump că intenţia sa de a ieşi dintr-un tratat nuclear semnat în timpul Războiului Rece este...
Donald Trump a anunţat că Statele Unite urmează să se retragă dintr-un tratat cu privire la armamentul nuclear încheiat cu Rusia în timpul Războiului...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat că va retrage Statele Unite din Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF), deoarece Rusia a...
John Bolton exercită presiuni ca Trump să retragă Statele Unite din Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF), încheiat cu Rusia în 1987, în...
Închisoarea militară de la Guantanamo Bay (Cuba), în care se află deţinuţi acuzaţi că au participat la atentatele de la 11 septembrie 2001, se...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că a discutat ”la cel mai înalt nivel” cu saudiţi, pentru a cere explicaţii cu privire la...
Curtea Supremă britanică a anulat miercuri o hotărâre a unui tribunal inferior şi a stabilit că o patiserie aparţinând unei familii creştine nu a...
Reprezentanţi americani au denunţat luni ”reaua credinţă” a Teheranului într-un caz cu privire la averi iraniene blocate de către Statele Unite,...
Justiţia americană a anunţat joi inculparea a şapte presupuşi agenţi din serviciul militar rus de informaţii GRU, în cadrul unei campanii mondiale de...
Avocatul lui Deborah Ramirez, una dintre femeile care-l acuză pe judecătorul Brett Kavanaugh de agresiuni sexuale sau de comportament sexual nepotrivit a...
Liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, care acuzat-o pe Theresa May de ”vandalism social” şi incompetenţă cu privire la Brexit, s-a declarat miercuri...
După Afganistan - unde armata americană este împotmolită de 17 ani - Statele Unite se pregătesc de alt război pe termen nelimitat, în Siria, de această...
Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie britanic, a prezentat luni un program economic foarte de stânga - naţionalizări, cesiunea de către...
Elton John a semnat un contract cu casa de discuri Universal Music Group pentru întreg portofoliul său muzical precum şi pentru orice compoziţii, vânzări...
Peste 100 de persoane au murit în naufragiul unui feribot, în sudul Lacului Victoria, în Tanzania, un bilanţ care a crescut după reluarea vineri a...
Elton John şi partenerul lui de viaţă, David Furnish, au câştigat un proces intentat News Group Newspapers pentru defăimare într-un articol publicat de The...
John Legend, Andrew Lloyd Webber şi Tim Rice au devenit, duminică seară, cei mai noi deţinători ai principalelor patru trofee din industrie, Emmy, Grammy,...
Cântăreaţa şi actriţa australiană Olivia Newton-John a dezvăluit într-un interviu că a fost diagnosticată cu cancer pentru a treia oară în trei...
Elton John va începe sâmbătă ultimul său turneu din carieră în Allentown, Pennsylvania, anunţă CNN.
Un nou lungmetraj documentar despre John Lennon şi Yoko Ono, care va cuprinde imagini de arhivă inedite, va dezvălui povestea din spatele piesei „Imagine”...
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a cerut miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, o dezbatere ca baza militară de la Deveselu să poarte, în mod onorific, numele...
Cineastul francez Jacques Audiard a criticat Festivalul de Film de la Veneţia, unde participă în competiţie cu „The Sisters Brothers”, din cauza absenţei...