Donald Trump a anunţat că Statele Unite urmează să se retragă dintr-un tratat cu privire la armamentul nuclear încheiat cu Rusia în timpul Războiului Rece, acuzând Moscova că-l încalcă ”de mulţi ani”, o retragere motivată de ”visul” americanilor de a domina singuri lumea, a reacţionat rapid o sursă de la Ministerul rus de Externe, acuzând Washingtonul că a subminat ”deliberat” acest acord de-a lungul anilor, relatează AFP
Tratatul INF (Intermediate Nuclear Forces Treaty) privind armamentul nuclear cu rază intermediară de acţiune a fost semnat în 1987 de liderii american şi sovietic din acea vreme, Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov.
”Rusia nu a respectat tratatul. Vom pune, aşadar, capăt acordului şi vom dezvolta aceste arme”, a anunţat sâmbătă preşedintele american, într-o vizită la Elko, în Nevada (sud-vest).
”Nu-i vom lăsa să încalce acordul nuclear şi să fabrice arme, în timp ce noi nu suntem autorizaţi s-o facem”, a subliniat Donald Trump.
Administraţia americană se plânge de desfăşurarea de către Moscova a sistemului de rachete de tip 9M729, a căror rază de acţiune, potrivit Washingtonului, depăşeşte 500 de kilometri, ceea ce constituie o încălcare a tratatului INF.
Acest tratat - care aboleşte utilizarea unei întregi clase de rachete cu o rază cuprinsă între 500 şi 5.000 de kilometri - a pus capăt crizei declanşate în anii '80 de desfăşurarea de rachete sovietice dotate cu focoase nucleare, de tip SS-20, întreptate către capitalele occidentale.
”A DOUA CEA MAI MARE LOVITURĂ”
Washingtonul ”se apropia de această etapă de mai mulţi ani, distrugând deliberat şi pas cu pas baza acestui acord”, a declarat sursa de la Ministerul rus de Externe, citată de principalele trei agenţii ruse de presă.
”Această decizie intră în cadrul politicii americane de retragere din acorduri internaţionale legale care îi impun tot atâta responsabilitate cât partenerilor săi şi îi fragilizează, astfel, ideea propriei excepţii”, a continuat această sursă.
Retragerea americană ”este a doua cea mai mare lovitură aplicată oricărui sistem al stabilităţii mondiale”, a declarat senatorul rus Aleksei Puşkov, prima fiind retragerea americană, în 2001, din Tratatul ABM privind rachetele antibalistice.
”Iar încă odată Statele Unite iau iniţiativa de a dizolva acordul”, a continuat el, într-un mesaj postat pe Twitter.
Donald Trump a făcut acest anunţ în timp ce consilierul său pe probleme de securitate naţională John Bolton se pregătea sâmbătă să se ducă la Moscova, pentru a ”continua” dialogul controversat, începul în iulie, între preşedintele Statelor Unite şi omologul său rus Vladimir Putin.
Consilierul, cunoscut prin poziţia sa fermă, a prevăzut să se întâlnească la Moscova, începând de luni, cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi secretarul Consiliului rus de Securitate Nikolai Patruşev.
Potrivit ziarului britanic The Guardian, Bolton este cel care extercită presiuni asupra preşedintelui american în vederea unei retrageri din INF. Tot el a blocat orice negociere a unei prelungiri a Tratatului New Start privind rachetele strategice, care expiră în 2021 şi pe care Moscova încearcă să-l prelungească.
Retragerea americană din INF ar putea să vizeze de asemenea Beijingul. China - care nu este semnatară - poate să dezvolte fără vreo constrângere armament nuclear cu rază de acţiune intermediară.
ACUZAŢI ”FABRICATE”
Relaţiile sunt tensionate între Washington şi Moscova, pe fondul unor acuzaţii de amestec rus în alegerile americane.
Vineri, o rusă a fost inculpată de justiţia americană cu privire la amestec în alegerile parlamentare americane de la 6 noiembrie - prima persoană inculpată în acest cadru.
Moscova a acuzat Washingtonul că a ”fabricat” aceste acuzaţii cu scopul de a impune noi sancţiuni Rusiei.
Preşedintele american a promis, însă, înainte de alegeri, să restabilească cele mai bune relaţii cu Rusia. Suspiciuni de complicitate cu Kremlinul îi vizează, de altfel, echipa de campanie din 2016. Un procuror special, Robert Mueller, anchetează de peste un an, în Statele Unite, în acest dosar.
În iulie, Donald trump s-a arătat extrem de conciliant faţă de omologul său rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă comună la Helsinki, după primul lor summit bilateral, în Finlanda.
La 11 noiembrie, cei doi preşedinţi se întâlnesc la Paris, la comemorarea sfârşitului Primului Război Mondial.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...