Comitetul Olimpic Rus a plătit compensaţii pentru 245 de sportivi care nu au îndeplinit criteriile pentru a concura la Jocurile Olimpice de la Paris, a anunţat joi agenţia RIA, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sportivii din Rusia şi Belarus, cel mai apropiat aliat al Moscovei în cazul invaziei Ucrainei din 2022, sunt excluşi de la JO, cu excepţia cazului în care concurează ca neutri, fără steaguri, imnuri şi embleme.

Sportivii ruşi şi belaruşi au trebuit, de asemenea, să fie supuşi unui proces suplimentar de verificare pentru a se asigura că nu susţin războiul Rusiei şi că nu au nicio legătură cu armata - ceea ce, potrivit Moscovei, echivalează cu o "conspiraţie" pentru excluderea sportivilor săi.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

"Am plătit compensaţii pentru 245 de sportivi. Aceştia sunt sportivii care iniţial nu au primit dreptul de a concura în competiţii internaţionale şi cei care nu au primit statutul de neutralitate", a declarat directorul general al Comitetului Olimpic Rus, Vladimir Sengleyev, citat de RIA.

Sengleyev a declarat că ultimele plăţi au fost făcute sportivilor la 23 iunie. RIA nu a precizat cu cât au fost despăgubiţi sportivii şi nici care dintre ei au primit bani.

Lista sportivilor ruşi care vor merge la Paris s-a subţiat până la puţin peste o duzină, deoarece mai mulţi şefi de federaţii sportive au declarat că echipele lor nu vor participa la ceea ce ei consideră a fi restricţii umilitoare.

Doar 16 sportivi ruşi sunt programaţi să participe la JO, care se vor desfăşura în perioada 26 iulie - 11 august, comparativ cu 335 de sportivi la ultimele Jocuri Olimpice de vară, de la Tokyo, din 2021.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.