Gheorghe Hagi, managerul echipei Farul, crede că principala problemă a Farului este câştigarea titlului de campioană, în urmă cu doi ani. De atunci jucătorii nu şi-au revenit, spune el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„La scorul ăsta ce să mai zici? Tot ce a făcut Rapid a făcut foarte bine. Am avut clipe foarte bune la Farul în ultimii ani, se pare că în momentul de faţă am ajuns într-un punct în care toate lucrurile sunt dificile. Totul s-a întâmplat în prima repriză, când eu nu am înţeles ce jucăm. Adversarul ne-a dominat, a făcut un meci mare. În seara asta am trăit momente şi clipe pe care nu şi le doreşte nici un jucător. Toţi suntem de vină, toţi facem ceva care nu merge şi de aici trebuie început. Avem o seară să reflectăm şi să mergem înainte. Cred că cea mai mare problemă a lui Farul e că acum doi ani a ieşit campioană. Suntem prea sus, nu mai suntem cu picioarele pe pământ, nu mai suntem realişti. Şi fotbalul te pedepseşte. În teren trebuie să ai putere, şi mentală şi fizică. Cine rămâne trebuie să lupte, să iasă la luptă. Ne aşteaptă lucruri grele. Sunt bucuros, dar încă nu am realizat nimic.

Toţi suntem într-o evaluarea, jucătorii, staff-ul, eu. Avem o problemă în momentul de faţă. Cine va rămâne trebuie să lupte pentru Farul, trebuie să schimbăm totul. În fotbal totul durează o zi, iar de mâine trebuie să o luăm de la capăt. Ne aşteaptă un sezon foarte greu.

Poate nu o să mai fiu pe bancă, vedem. Vedem cine va rămâne. Cine vrea să mai fie aici, pentru că poate unii nu mai vor”, a declarat Gheorghe Hagi după înfrângerea suferită luni seara în Giuleşti, 0-5 cu Rapid.

Echipa bucureşteană Rapid a învins luni seara, pe teren propriu, scor 5-0, gruparea Farul Constanţa, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Rapid a aplicat o corecţie neaşteptată echipei lui Hagi şi, cu 16 puncte, este pe locul 10, în timp ce Farul se află în subsolul clasamentului, pe locul 14, cu 13 puncte.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.