Antrenorul echipei Real Madrid, italianul Carlo Ancelotti a vorbit luni, într-o conferinţă de presă, despre o posibilă retragere, declarând că nu se gândeşte, încă, la acel moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Carlo Ancelotti a spus că şi-ar dori să rămână în capitala Spaniei mulţi ani: „Nu mă gândesc deloc la viitorul meu, îmi place această meserie. Acesta este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. E ceva special să fii pe banca lui Real, iar să o faci de 300 de ori, nu este chiar un miracol, dar este aproape o minune. Desigur că nu putem compara oboseala mea cu cea a jucătorilor. Există presiune, responsabilităţi, dar îmi place. Momentan nu am o dată de expirare, aş vrea să rămân aici mulţi ani!”, a declarat Ancelotti.

Carlo Ancelotti (65 de ani) va bifa marţi, 24 septembrie, meciul cu numărul 300 ca antrenor principal la Real Madrid. Echipa Los Blancos va evolua împotriva formaţiei Deportivo Alaves, în etapa a 7-a din La Liga.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Cu Ancelotti la timonă, Real Madrid a ajuns la 38 de meciuri fără înfrîngere în campionat, apropiindu-se de recordul Barcelonei, care a avut o serie de 43 de partide fără înfrângere, în perioada aprilie 2017 – mai 2018.

Ultima înfrângere în La Liga pentru madrileni a fost consemnată pe 24 septembrie 2023, când Real a fost învinsă de Atletico Madrid cu scorul de 3-1.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.