Regele Charles al III-lea a vizitat marţi oraşul Southport, unde s-a întâlnit cu copii care au supravieţuit atacului cu cuţitul în care trei fete au fost ucise la sfârşitul lunii iulie, ceea ce a dus la mai multe zile de revolte antiimigranţi în Anglia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La sosirea sa în acest oraş din nord-vestul Angliei, regele s-a oprit în faţa florilor şi jucăriilor de pluş lăsate în faţa Primăriei în memoria victimelor. El a salutat publicul, dintre care mulţi erau copii.

Charles al III-lea a petrecut aproximativ 45 de minute cu copiii care au supravieţuit atacului, care a avut loc în 29 iulie, în timpul unui curs de dans inspirat de starul pop american Taylor Swift. Trei fete în vârstă de 6, 7 şi 9 ani au fost ucise. Alţi opt copii au fost răniţi, precum şi doi adulţi care încercau să îi protejeze. Toţi au fost acum externaţi din spital.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE

Un suspect, în vârstă de 17 ani la momentul incidentului şi acum major, a fost arestat la faţa locului.

Regele urmează să poarte discuţii separate cu familiile celor trei fete ucise miercuri, la Londra, potrivit agenţiei britanice de presă PA.

Potrivit biroului său, vizita regelui, care s-a aflat sub presiune pentru a se exprima cu privire la violenţe, a avut drept scop „exprimarea sprijinului său pentru cei afectaţi de atacul din 29 iulie şi de revoltele ulterioare din oraş”, precum şi mulţumirea faţă de serviciile de urgenţă şi forţele de ordine.

În timpul vizitei sale, Charles al III-lea, care se afla în vacanţă la castelul Balmoral din Scoţia, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă, ai poliţiei, ai pompierilor şi ai grupurilor comunitare locale, inclusiv cu reprezentanţi religioşi.

La o zi după uciderea fetelor, au izbucnit ciocniri violente între demonstranţi şi poliţie în Southport, în special în apropierea moscheii locale, care a fost vizată de protestatari. Aceste violenţe au fost urmate de o săptămână de revolte rasiste şi islamofobe în numeroase oraşe din Anglia şi în Irlanda de Nord, alimentate de agitatori de extremă dreaptă, pe fondul zvonurilor online despre suspect, prezentat iniţial drept un solicitant de azil musulman care a sosit cu barca, ceea ce s-a dovedit că nu era adevărat. El este de fapt un adolescent, se numeşte Axel Rudakubana şi s-a născut în Cardiff, în Ţara Galilor, într-o familie, potrivit mass-media, originară din Rwanda, o ţară cu o mare majoritate creştină. Motivaţiile gestului său sunt necunoscute, dar motivul terorist nu a fost exclus.

După atac, regele şi soţia sa Camilla au publicat rapid un mesaj de condoleanţe pentru familiile victimelor.

Charles al III-lea a păstrat apoi tăcerea în timpul revoltelor, care au vizat moschei şi hoteluri ce găzduiesc migranţi şi care au fost marcate de jefuirea şi vandalizarea magazinelor şi a serviciilor publice. De atunci, aproximativ 500 de persoane au fost inculpate pentru violenţă online sau incitare la ură, ceea ce s-a soldat cu peste 120 de condamnări, dintre care majoritatea au fost pedepse cu închisoarea. După revenirea la calm, în urma discuţiilor cu reprezentanţii poliţiei din 9 august, regele a mulţumit în cele din urmă poliţiei, a spus că violenţele au fost „comise de un număr mic” de oameni şi a făcut apel la unitate. „Regele a spus că a fost foarte încurajat de numeroasele exemple ale spiritului de solidaritate”, a declarat atunci Palatul Buckingham.

Cele zece zile de tăcere din partea regelui, care s-a grăbit să celebreze multiculturalismul Regatului Unit, au fost comparate cu neutralitatea de care mama sa, Elizabeth a II-a, era foarte ataşată, până la punctul în care a fost uneori acuzată de lipsă de empatie. De exemplu, ea nu a vizitat locul revoltelor care au urmat morţii unui tânăr de rasă mixtă, Mark Duggan, ucis de poliţie în 2011 în nordul Londrei.

Helen Marshall, o locuitoare de 71 de ani din Southport, a salutat vizita lui Charles al III-lea. „Suntem într-o situaţie dificilă şi avem nevoie de ceva care să ne ridice moralul”, a spus ea. „Ultimele câteva săptămâni au fost devastatoare, dar spiritul comunitar este cel care ne face să mergem mai departe”, a adăugat femeia în vârstă de 70 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.