Doi bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv, fiind suspectaţi că, la începutul lunii iunie, au dat foc sediului unui canton silvic, în incendiu murind mai multe animale care aparţineau pădurarului. Iniţial, s-a crezut că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit, însă extinderea verificărilor făcute de către poliţişti a dus la suspiciunea că focul a fost provocat de o mână criminală, în condiţiile în care şi un utilaj al cantonului silvic a fost găsit distrus. Primele date arată că cei doi au avut un conflict cu pădurarul, care nu i-a lăsate să taie ilegal arbori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Incendiul de la care a pornit ancheta poliţiştilor suceveni a avut loc în noaptea de 31 mai spre 1 iunie 2024, în jurul orei 02:20. Focul a pornit la o anexă din curtea Cantonului Silvic Varvata, din arondarea Ocolului Silvic Gura-Humorului şi a distrus un adăpost de animale folosit şi ca depozit pentru furaje, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi. În incendiu au murit opt animale - trei cai şi cinci oi - aparţinând pădurarului responsabil de Cantonul Silvic Varvata. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime omeneşti. 
„Concluziile preliminare au stabilit, ca sursă probabilă a incendiului, efectul termic al curentului electric de la nivelul unui cablu/ conductor electric, având în vedere locaţia iniţială de pornire a incendiului. Cu toate acestea, poliţiştii criminalişti, au continuat cercetările în mod amănunţit, cu exploatarea tuturor tehnicilor criminalistice. În plus, poliţiştii judiciarişti au extins arealul de cercetare în zonă, identificarea ulterioară în proximitatea cantonului silvic a unui utilaj tip TAF cu anvelopele prezentând urme de distrugere prin înţepare cu obiect ascuţit, ridicând suspiciuni suplimentare cu privire la dinamica evenimentului şi succesiunea unor fapte de natură infracţională intenţionate”, informează, sâmbătă Poliţia judeţeană Suceava.
Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank
În cadrul anchetei derulate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului poliţiştii au concluzionat că suspecţi pentru provocarea incendiului sunt dou bărbaţi care pe parcursul lunilor anterioare evenimentului au dezvoltat o relaţie conflictuală cu pădurarul ocolului silvic, din cauză că acesta a refuzat să le permită accesul în fondul forestier pentru a exploata ilegal lemn.
„Pentru asigurarea şi completarea materialului probator, poliţiştii au efectuat şi trei percheziţii domiciliare, fiind ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie în cauză. Urmare a complexului de activităţi desfăşurate, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale pentru cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptelor, respectiv doi localnici din oraşul Gura Humorului în vârstă de 20 şi 41 de ani, faţă de aceştia organele de cercetare penală dispunând la data de 11.07.2024, măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Ulterior, la data de 12.07.2024, cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptelor au fost prezentaţi instanţei de judecată, faţă de cei doi fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile” precizează Poliţia Suceava.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.