În luna octombrie, Disney+ propune aventuri palpitante, poveşti înduioşătoare şi legende epice. De la „Jurnal de călătorie: Bruce Springsteen şi The E Street Band”, la distracţia din noile episoade „Desene cu Blue”. „Maşina de box” (La Máquina), „Rivalii” şi ”How to hire a Hitman” vor fi de asemenea pe platformă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Rivalii", din 18 octombrie

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Având ca protagonişti pe membrii elitei britanice, obsedaţi de putere, „Rivalii" prezintă un portret visceral al lumii televiziunilor private din 1986. Ecranizarea romanului de Jilly Cooper, serialul „Rivalii" urmăreşte un fost participant la Jocurile Olimpice, pe afemeiatul Rupert Campbell-Black şi rivalitatea înverşunată dintre acesta şi proprietarul televiziunii Corinium, Tony Baddingham. Loialitatea celor din jur e pusă la încercare atunci când cei doi negociază agresiv pentru o licenţă audiovizuală, iar Declan O'Hara, moderatorul unei emisiuni, este prins la mijloc. Planurile sunt date peste cap de povestea de dragoste care se înfiripă între afemeiatul Rupert şi fiica lui Declan, Taggie O'Hara, ceea ce creează triunghiul amoros la care participă şi mâna dreaptă a lui Tony, talentata Cameron Cook, o producătoare de origine americană. În această lume perfidă a televiziunii, unde toată lumea e pe cont propriu, oare se poate înfiripa o poveste de iubire adevărată?

"Doctor Odyssey", din 24 octombrie

Din mintea sclipitoare a lui Ryan Murphy vine serialul „Doctor Odyssey". Max (Joshua Jackson) este noul medic de bord al unui vas de croazieră de lux, unde personalul lucrează din greu, dar se şi distrează din plin. Max şi mica, dar puternica sa echipă medicală trebuie să facă faţă unor crize medicale fără precedent şi relatiilor dntre ei, la mile depărtare de ţărm.

"Jurnal de călătorie: Bruce Springsteen şi The E Street Band", din 25 octombrie

Bruce Springsteen şi The E Street Band oferă cea mai profundă perspectivă asupra legendarelor lor spectacole live, inclusiv imagini de la repetiţiile trupei, momente din culise, clipuri rare de arhivă şi reflecţii personale ale lui Springsteen.

"Maşina de Box", din 9 octombrie

După ce suferă o pierdere cumplită, Esteban „Maşina de box" Osuna (Gael García Bernal) se află într-o perioadă dificilă a carierei sale de boxer. Spre norocul lui, Andy Lujan (Diego Luna), managerul şi cel mai bun prieten al său, este hotărât să-l aducă înapoi pe culmile gloriei. Însă, atunci când o organizaţie interlopă îşi face apariţia, miza revanşei este una de viaţă şi de moarte. În timp ce se străduieşte să revină, Esteban trebuie să lupte cu proprii săi demoni şi să-şi protejeze familia, inclusiv pe fosta sa soţie, Irasema (Eiza González), o jurnalistă pe cale să aibă o realizare despre partea întunecată a lumii boxului.

"Ţine-ţi respiraţia", din 3 octombrie

Oklahoma, anii 1930. Casa familiei Bellum se află în mijlocul unei furtune de nisip. Margaret (Sarah Paulson) şi cele două fiice ale sale, Rose (Amiah Miller) şi Ollie (Alona Jane Robbins), se ocupă de ferma lor săracă, în timp ce soţul lui Margaret a plecat în căutarea unui loc de muncă. În timp ce se străduiesc să supravieţuiască mediului dureros din Dust Bowl, un străin misterios (Ebon Moss-Bachrach) soseşte, ameninţând tot ceea ce cunosc şi iubesc. Dar oare apare o altă ameninţare?

Documentarul "Expediţie pe Amazon", din 11 octombrie

De la sursa îngheţată a fluviului Amazon până la locul unde apele sale se varsă, ajungând chiar până în Caraibe, Exploratorii National Geographic desfăşoară cercetări revoluţionare pentru a evalua starea uneia dintre cele mai vitale şi magice resurse ale planetei. De la pădurile unice de mangrove şi sănătatea delfinilor roz de Amazon, până la migraţia urşilor andini, urgenţa acestor probleme este contrabalansată de soluţii pline de speranţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.