Reese Witherspoon a declarat că a fost hărţuită sexual de un regizor la vârsta de 16 ani, dar agenţii şi producătorii de film i-au spus să tacă, informează revista People citată de The Guardian. O altă actriţă, America Ferrara, în vârstă de 33 de ani, a spus că şi povestea ei face parte din mişcarea "MeToo" (Şi eu, n.r) la care participă milioane de femei pe reţelele de socializare.
Actriţa Reese Witherspoon, în vârstă de 41 de ani, a făcut mărturisirile într-un discurs despre problemele cu care se confruntă femeile din industria filmului, organizat luni de Elle Women la Hollywood.
Witherspoon nu a dat numele regizorului în chestiune, dar a spus că incidentul a fost primul dintr-o serie de experienţe de "hărţuire şi agresiune sexuală" din cariera sa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am propriile mele experienţe de acest gen care revin proaspete şi e greu să dormi, să gândeşti şi să vorbeşti despre sentimentele de anxietate pe care le-am avu tşi pe care nu am putut să le dezvălui prea devreme", a spus ea.
"Simt un adevărat dezgust faţă de regizorul care m-a agresat când aveam 16 ani şi sunt furioasă pe agenţii şi producătorii care m-au făcut să cred că tăcerea era o condiţie a angajării mele. Şi mi-aş dori să pot să vă spun că a fost un incident izolat din cariera mea, dar din păcate nu a fost aşa. Am avut multiple experienţe de hărţuire şi agresiune sexuală şi nu vorbesc despre ele prea des", a adăugat actriţa.
Witherspoon a spus că a fost pregătită să vorbească după ce a auzit alte cazuri de hărţuire sexuală din industrie. "După ce am auzit toate aceste poveşti din ultimele zile şi pe femeile curajoase care s-au hotărât să nu mai tacă, m-au făcut să-mi doresc să spun tare pentru că m-am simţit mai puţin singură săptămâna aceasta decât m-am simţit vreodată în întreaga mea carieră".
Comentariile actriţei au apărut în momentul în care Hollywood-ul se confruntă cu o cultură a abuzului odată cu scandalul Weinstein.
Producătorul Harvey Weinstein a fost acuzat de agresiune sexuală şi hărţuire de mai mult de 10 femei de-a lungul a 40 de ani. Weinstein a negat acuzaţiile de sex non-consensual.
Acuzaţiile făcute la adresa lui Weinstein au deschis din nou discuţia despre abuzul sexual în interiorul şi în afara industriei de film.
Luni, actriţa Alyssa Milano a încurajat femeile pe Twitter să vorbească despre experienţele lor nefericite folosind #MeToo. Printre acestea au răspuns şi actriţa America Ferrara, care a mărturisit că a fost abuzată sexual pe când avea 9 ani. "Nu am spus nimănui şi am trăit cu ruşinea şi vina gândindu-mă că eu, un copil de 9 ani, am fost responsabil de acţiunile unui om matur", a scris Ferrara pe Instagram. "Doamnelor, haideţi să nu mai tăcem, aşa încât următoarea generaţie de fete să nu mai fie nevoită să trăiască cu această mizerie", a fost îndemnul actriţei.
Jennifer Lawrence a împărtăşit propria experienţă ca tânără în industria de film. Actriţa a dezvăluit că a luat parte la un singur casting dezbrăcată alături de alte actriţe iar experienţa i s-a părut "degradantă şi umilitoare".
Scandalul sexual în care este implicat producătorul hollywoodian Harvey Weinstein a generat o campanie online despre hărţuirea sexuală, la care participă milioane de femei pe reţelele de socializare, informează Reuters. Femeile care participă la această campanie povestesc despre propriile lor experienţe de hărţuire sexuală şi abuz, prin numeroase mesaje publicate pe Facebook, dar şi pe Twitter, folosind hashtagul ”#MeToo” (”Şi eu”, n.r.).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...