Laura Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, a vorbit, într-un interviu pentru News.ro, despre selecţia filmelor din festivalul "Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România", care va debuta luni la Bucureşti şi a făcut recomandări dintre cele 12 producţii recente dar şi filme clasice restaurate aflate în program. "Cinematografia italiană se împarte între două tendinţe principale: pe de-o parte este filmul implicat, cel care vorbeşte despre istorie, despre legăturile de putere, criminalitate, emigrare, marginalizarea socială şi, pe de altă parte, poveşti mai intime", spune Napolitano.
Festivalul dedicat cinematografiei italiene va avea loc în Bucureşti (6 - 12 martie, Cinema Muzeul Ţăranului), Cluj-Napoca (21 - 26 martie, Cinema Arta şi Cinema Victoria) şi Timişoara (30 martie - 2 aprilie, Cinema Victoria).
Festivalul „Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România este la a doua ediţie. Una care va reuni numeroşi regizori şi va include 12 filme. Care este povestea evenimentului din acest an?
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Laura Napolitano: Anul acesta am dorit să dezvoltăm festivalul faţă de ediţia de anul trecut. Avem o selecţie mai consistentă de filme, vor fi prezenţi la Bucureşti aproape toţi regizorii filmelor din program şi vom avea două ediţii locale, la Cluj şi Timişoara. Dorinţa noastră a fost să oferim o perspectivă cât mai amplă asupra ceea ce este filmul italian contemporan, de la regizorii afirmaţi la cei mai tineri, care experimentează noi modalităţi de a face film în ţara noastră, şi să prezentăm cinematografia italiană şi în afara Bucureştiului. Pentru ediţia din 2024 mă aştept la o şi mai mare extindere, cel puţin la Iaşi, dar şi în alte oraşe din România.
Care este contribuţia Institutului Italian de Cultură în organizarea festivalului?
L.N.: Festivalul are un director artistic, Mario Sesti, un critic de film cunoscut din Italia, şi două film programmers, Angela Prudenzi şi Caterina Taricano. A luat naştere dintr-o idee a Ambasadei anul trecut, când eu nu fusesem încă numită directoare, şi se desfăşoară în colaborare cu biroul ICE Romania în ceea ce priveşte aspectele legate de business, cu o masă rotundă dedicată coproducţiilor şi susţinerii în materie de distribuire. Desigur, o mare parte a efortului de organizare a aparţinut Institutului, de la contactele cu distribuitorii şi regizorii, la comunicare, contactele cu presa, contactele cu lumea filmului din România, subtitrările, parteneriatele cu sălile de cinema din România şi, din acest punct de vedere, trebuie să mulţumesc echipei restrânse a Institutului, care a lucrat cu pasiune şi implicare la reuşita festivalului.
Care este oferta acestei ediţii pentru publicul din România?
L.N.: Va fi o avanpremieră, "Cei opt munţi", film care va ieşi în sălile de cinema din România pe 24 martie, vom avea un eveniment special, serialul vizionar "Exterior, noapte", cea mai recentă creaţia a celui care, după părerea mea, este cel mai mare dintre regizorii italieni care îşi continuă încă activitatea, Marco Bellocchio, vor fi şi două filme clasice restaurate mai puţin cunoscute, un film poliţist "(Milano Calibrul 9") şi o comedie ("Dorinţa nebună") şi vor fi opt filme realizate atât de regizori tineri cât şi de regizori afirmaţi, selecţionate la cele mai importante festivaluri, de la Cannes ("Pentru Chiara", "Exterior, noapte", "Cei opt munţi") la Veneţia ("Atlantida", "Spărgătorul de oase", "Noaptea fantomă", "Vera") şi la Locarno ("Încet-încet"). Avem şi istorie în "Umbra zilei", în care joacă unul dintre marii actori ai cinematografiei italiene contemporane, Riccardo Scamarcio, dar şi comedia dulce-amară "Eu şi Spotty".
Care este filmul dumneavoastră preferat? Ne puteţi spune mai multe despre film şi regizor?
L.N.: Filmul meu italian preferat? Cred că este "Io la conoscevo bene / I knew her well / O cunoşteam bine", capodopera lui Antonio Pietrangeli. Protagonista, o Stefania Sandrelli foarte tânără şi sublimă, este Adriana, o tânără din provincie care vrea să pătrundă în lumea spectacolului şi se mută la Roma, unde întâlneşte personaje de tot soiul şi cunoaşte deziluzia unei lumi mult mai puţin strălucitoare decât pare. "Io la conoscevo bene" este un film despre boom-ul economic: a fost lansat în 1965 şi vorbeşte despre o tânără care aspiră la bunăstare, care posedă şi este posedată de logica pieţei, de dorinţa de a avea acces la lumea strălucitoare a spectacolului, un trist obiect decorativ pentru impresari şi diverşi alţi bărbaţi. O privire tragică asupra unei singurătăţi umane, existenţiale, sociale.
Aţi văzut filmele care vor fi prezentate în festival? Ce v-a plăcut mai mult? Ce ne recomandaţi?
L.N.: Da, desigur, am văzut filmele prezentate în cadrul festivalului, a fost o alegere împărtăşită cu directorul artistic. E foarte greu să alegi, fiindcă filmele sunt într-adevăr frumoase. Poate preferatul meu rămâne cel care este un fel de obiect special al Festivalului, serialul de televiziune "Exterior, noapte", care în Italia a fost lansat în sălile de cinema în două părţi, ca două filme diferite, "Exterior, noapte I" şi "Exterior, noapte II", acesta fiind şi modul în care îl prezentăm în cadrul festivalului nostru. Bellocchio este regizorul meu preferat dintre cei activi, un regizor care la 83 de ani continuă să experimenteze şi să ne surprindă cu opere de o rigoare cinematografică de înalt nivel. Serialul reprezintă o completare a unui alt film de Bellocchio dedicat aceleiaşi teme - uciderea prim-ministrului Aldo Moro în 1978 de către Brigăzile Roşii - cu aproape douăzeci de ani înainte, "Buongiorno, notte / Bună ziua, noapte". Aşa cum a scris un critic din New York Times, Bellocchio face prin "Exterior, noapte" ceea ce a făcut Assayas cu "Irma Vep", reia un film propriu pentru a crea o versiune pentru televiziune, care să-i permită să relateze aceeaşi poveste, dar dintr-un punct de vedere exterior, al celorlalţi protagonişti ai cazului Moro, care nu avuseseră loc în "Bună ziua, noapte".
Dintre celelalte, aş vrea să recomand "Atlantida", pentru că este un alt film special din panorama italiană, o creaţie a unui artist video, Yuri Ancarani, care vorbeşte despre o Veneţie complet diferită de cea turistică pe care o cunoaştem cu toţii. "Vera" de Tizza Covi şi Rainer Frimmel este un alt film foarte frumos, la fel cum este, cu siguranţă, interesantă şi traiectoria celor doi regizori italo-austrieci, un film între documentar şi ficţiune, atras de lumea circului şi de o dimensiune a decadenţei.
De-a lungul anilor, filmele italiene au câştigat premii la festivalurile importante din industrie. Cum aţi caracteriza cinematografia italiană din ultimii ani?
L.N.: Cinematografia italiană contemporană este, cu siguranţă, vivace şi interesantă, cu o nouă generaţie de regizori, actori şi producători care duc mai departe marea tradiţie a filmului italian, dar, în acelaşi timp, experimentează noi forme şi limbaje. Este o cinematografie care se împarte între două tendinţe principale: pe de-o parte este filmul implicat, cel care vorbeşte despre istorie, despre legăturile de putere, despre tematici fierbinţi, actuale - criminalitatea, emigrarea, marginalizarea socială -, pe care le experimentează în documentare, folosind registrul realismului, prin filmarea directă, folosirea dialectului şi aşa mai departe. Pe de altă parte, filmului italian îi place şi să relateze poveşti mai intime, care sunt, în acelaşi timp, puternic ancorate în societatea italiană contemporană, folosind şi regizori mai puţin realişti, mai vizionari şi mai exaltaţi. Sunt filme care vorbesc despre adolescenţă şi tinereţe, aşa cum fac puţine astăzi, şi este suficient să ne gândim la câte pelicule din cadrul festivalului au ca protagonişti adolescenţi şi tineri ("Încet-încet", "Atlantida", "Pentru Chiara", "Noaptea fantomă", "Eu şi Spotty", "Cei opt munţi").
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
