Un trailer pentru filmul "A Complete Unknown", de James Mangold, cu Timothée Chalamet în rolul celebrului muzician Bob Dylan, a fost lansat miercuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actorul din "Dune 2" apare metamorfozat în Bob Dylan, atât fizic, cât şi vocal, în timp ce cântă "A Hard Rain's A-Gonna Fall". 

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

Pentru a se pregăti cât mai bine pentru personajul său, Timothée Chalamet a mărturisit că a apelat la echipa care a lucrat cu Austin Butler pentru rolul din "Elvis" de Baz Luhrmann.

"Când am văzut modul în care el (Austin Butler) a dat totul, mi-am dat seama că trebuie să trec la o viteză superioară", a declarat actorul pentru revista GQ.

Potrivit lui Eric Vetro, antrenorul vocal al lui Timothée Chalamet, intervievat de Entertainment Weekly, a spus că scopul acestei interpretări nu a fost "să îl imite pe Bob Dylan", ci mai degrabă "să dea o nouă viaţă acestei voci pe care o cunoaştem atât de bine".

Anunţat la începutul anului 2020, acest film biografic despre Bob Dylan, intitulat iniţial "Going Electric", urmăreşte tinereţea muzicianului în vârstă de 81 de ani, de la sosirea sa la New York şi ascensiunea către simbolul rock de astăzi.

"Este o poveste adevărată foarte interesantă despre un moment important al scenei muzicale americane. Diferite personaje, de la Woody Guthrie la Bob Dylan, de la Pete Seeger la Joan Baez, toţi au un rol de jucat", a declarat regizorul pentru Collider în aprilie 2023.

Acesta va fi al doilea rol muzical pe ecran al lui Timothée Chalamet după "Wonka", bazat pe lumea din "Charlie şi fabrica de ciocolată", lansat în decembrie 2023.

În ceea ce priveşte distribuţia, actriţa din "Top Gun: Maverick", Monica Barbaro, o va interpreta pe Joan Baez, Edward Norton va fi muzicianul Pete Seeger, iar Boyd Holbrook (Narcos) îl va juca pe Johnny Cash. Elle Fanning o va interpreta pe Suze Rotolo, artista care a avut o influenţă majoră asupra lui Bob Dylan la acea vreme.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.