Singapore urmează să devină un important centru al aurului, pe măsură ce comerţul se deplasează spre est, potrivit Consiliului Mondial al Aurului, citat de CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un motiv cheie este că consumul de aur în marile economii emergente este în creştere, iar majoritatea acestor pieţe sunt concentrate în Asia, a declarat Shaokai Fan, director pentru Asia-Pacific şi director global pentru bănci centrale.

Apropierea Singapore de aceste bănci centrale, care captează în mod activ aur, este un alt factor, a adăugat el.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

”Centrul de greutate al pieţei aurului s-a deplasat spre est, Singapore, plasat ca punct de sprijin potenţial al acestui nou echilibru”, a spus Fan la Conferinţa despre metale preţioase din Asia Pacific, organizată la Singapore.

China este cel mai mare consumator de aur din lume, iar banca sa centrală este cel mai mare cumpărător de lingouri, deoarece ţara încearcă să-şi sporească rezervele de aur.

Dintre băncile centrale, Banca Populară Chineză a fost cel mai mare cumpărător de aur în 2023. De asemenea, cererea de aur din Japonia a arătat o rezistenţă continuă, înregistrând cea mai puternică cerere de bijuterii din aur din primul trimestru din 2019, a arătat un raport recent al WGC.

De asemenea, Coreea de Sud a înregistrat cea mai puternică creştere trimestrială a achiziţiilor de aur din ultimii doi ani.

În plus, Singapore se află în imediata apropiere a aproximativ 25% din centrele de aprovizionare cu aur din lume, cum ar fi China, Australia, Indonezia, Filipine, Papua Noua Guinee şi Laos.

Necesitatea de aprovizionare pentru un centru oficial de rezerva de aur a devenit o preocupare tot mai mare pentru bancherii centrali din intreaga lume, mai ales pe fundalul unui climat geopolitic volatil, a spus Fan.

El a adăugat că Singapore ar putea deveni ”o alternativă cu adevărat viabilă” la Londra şi New York, ca un centru pentru aurul băncilor centrale.

”Singapore este pregătit să conducă piaţa aurului în viitor”, a spus Fan, precizând că alţi factori care contribuie la rolul important al Singapore în viitorul pieţei de lingouri includ angajamentul ţării faţă de stabilitatea politică şi eliminarea taxei pe vânzări de aur pentru investiţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.