Camelia Luciana Taină, Director General, Direcţia Generală Antreprenoriat şi Finanţări pentru IMM-uri, Ministerul Economiei Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), a afirmat că va fi lansată o nouă ediţie a Start Up Nation şi a precizat că 92% din societăţile înfiinţate prin Start-Up Nation 2017, în prima ediţie a programului, sunt în funcţiune şi acestea au creat peste 17.000 de locuri de muncă, acestea fiind menţinute. Dumitru Nancu, Director General, FNGCIMM, a afirmat că prin programul IMM Invest a fost atras tot sistemul financiar bancar din România, fiind vorba despre 21 de instituţii financiare care au venit alături de Fondul de Garantare, dar mai ales de mediul de afaceri. El a menţionat că prin IMM Invest, în ultimii patru ani statul român a garantat cu 48 de miliarde de lei, iar instituţiile financiare bancare au infuzat în economie 60 de miliarde de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI CONFERINŢA NEWS.RO - Secretar General CNIPMMR: În momentul în care n-ai reuşit într-un prim business, în secunda doi nu mai eşti susţinut să îţi creşti un alt business sau un alt domeniu sau poate să te califici
CITEȘTE ȘI CONFERINŢA NEWS.RO – Nancu (Director General, FNGCIMM): Prin IMM-Invest, am atras tot sistemul financiar bancar din România, vorbim de 21 de instituţii financiare care au venit alături de Fondul de Garantare, dar mai ales de mediul de afaceri
CITEȘTE ȘI CONFERINŢA NEWS.RO - Gabriela Folcuţ (ARB): În topul problemelor presante, accesul la finanţare, cel puţin pentru IMM-uri, este ultima problemă/ 10 miliarde de euro, împrumuturi noi contractate de companii în primele opt luni
CITEȘTE ȘI CONFERINŢA NEWS.RO - Ionuţ Ţaţa (Iceberg): Ne păstrăm ca piaţă de consum pentru inovaţii şi pentru tehnologii digitale, în loc să fim o sursă de dezvoltare / Avem un procent consistent de IT-işti şi cercetători, dar nu am reuşit să generăm inovaţii aici
CITEȘTE ȘI CONFERINŢA NEWS.RO – Pogonaru (AOAR): Am fost mândri de a fi capitalişti. Nu conta ce afacere faci, că ai un magazin cu 1% profit, erai capitalist, se mândreau părinţii cu tine. Am cam rămas tot pe acolo /Marea problemă a IMM, lipsa de valoare adăugată
CITEȘTE ȘI CONFERINŢA NEWS.RO – Mihaela Mitroi (GTA Group): Elefantul din cameră este fiscalitatea. În ultimii 3 ani, din 2022, până în 2024, am avut nenumărate schimbări în ceea ce priveşte companiile
CITEȘTE ȘI CONFERINŢA NEWS.RO - Savin (ROCA Investments): Nu ştiu dacă modificările de fiscalitate sunt atât de mult problema, cât modificările neprevizibile. Mediul economic a învăţat să se adapteze, dar nu poate să se adapteze la ceva ce nu vede din timp
CITEȘTE ȘI CONFERINŢA NEWS.RO – Barta (The Long Run): Mediul antreprenorial românesc este unul asistat social, oricât ne dorim să ascundem lucrul ăsta / Avem cel puţin 600 de milioane de euro doar din fonduri publice care se alocă IMM-urilor

 

Camelia Luciana Taină a declarat, joi, la conferinţa News.ro  - IMM-urile, oxigen pentru România, ediţia a III-a, că programul Start Up Nation este un program de succes al Ministerului Economie Antreprenoriatului şi Turismului
Evenimente

24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Suntem la patra ediţie anul ăsta. Am lansat cel dintâi modul, avem disponibile 440 de milioane de euro bani europeni. Sursa de finanţare este Fondul Social European Plus din programul Educaţie şi Ocupare”, a declarat Camelia Luciana Taină.
Ea a precizat că 92% din societăţile înfiinţate în prima ediţie a Start Up Nation sunt în funcţiune. 
 

 
 
”Dar chiar voiam să amintesc faptul că programul ăsta a demonstrat că e un program de succes în România şi nu o spun eu, că aş putea fi considerată subiectivă pentru că sunt coordonatorul acestui program, ci o spun statisticile, văzând datele financiare la 31.12.2022, urmează să le actualizăm pentru anul 2023  92% din societăţile înfiinţate prin programul Star-Up Nation 2017, în prima ediţie a acestui program, sunt în funcţiune. Au creat peste 17.000 de locuri de muncă care au fost menţinute. Mai mult decât atât, programul a avut o rentabilitate de 156% pentru stat”, a declarat Camelia Luciana Taină.
Evenimentul  IMM-urile, oxigen pentru România, ediţia a III-a este organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agentia de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri  Asociaţia Română a BăncilorCEC BankFNGCIMMGTA GroupROCA, iar partener organizaţional Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.