Şapte persoane suspectate că au organizat lupte ilegale între câini pe un teren extravilan dintr-o comună din judeţul Cluj au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile. La percheziţiile făcute marţi de către poliţişti au fost găsiţi cinci câini periculoşi.
În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii IPJ Cluj au pus în aplicare, în 22 octombrie, cinci mandate de percheziţie domiciliară în localitatea clujeană Tritenii de Jos, într-o cauză privind organizarea de lupte între animale sau cu animale, informează Poliţia Română.
Astfel, poliţiştii din Câmpia Turzii şi cei ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au început urmărirea penală în cazul unor persoane suspectate că, în anul 2022, au organizat lupte între câini, pe un teren extravilan din comuna Tritenii de Jos, judeţul Cluj.
„Cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost identificaţi cinci câini periculoşi, de categoria a II-a, nefiind respectate prevederile OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi”, menţionează comunicatul citat.
Categoriile de câini periculoşi
Potrivit ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 55 pe 2002, sunt consideraţi câinii periculoşi cei aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii: în prima categorie intră câinii de luptă şi atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor.
Categoria a II-a cuprinde câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.
În baza probelor strânse, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore şapte persoane cu vârste între 18 şi 49 de ani. Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Turda a dispus, în cazul acestora, măsura controlului judiciar pentru o perioadă 60 de zile.
Potrivit Legii nr. 138 din 2022, care modifică şi completează Legea nr. 205/2004, privind protecţia animalelor, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale şi zoofilia se pedepsesc cu închisoare de la doi la şapte ani.
Acţiunea poliţiştilor clujeni a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj şi al Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.