Fraţii Andrew şi Tristan Tate au plecat, marţi, în Dubai, cu un avion privat, au anunţat reprezentanţii celor doi. Aceştia au menţionat că ei vor reveni în România în termenul legal de două luni, conform obligaţiilor controlului judiciar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pe 1 aprilie 2025, Andrew Tate şi Tristan Tate au părăsit Bucureştiul cu destinaţia Dubai, cu un avion privat. Atât Andrew, cât şi Tristan doresc să îşi reafirme respectul faţă de sistemul judiciar român şi angajamentul faţă de principiile procesului echitabil, principii pe care le-au respectat constant pe tot parcursul investigaţiilor”, au transmis, marţi, reprezentanţii celor doi fraţi.

Potrivit acestora, în conformitate cu noile reglementări ale controlului judiciar recent implementate, cei doi vor reveni în România în termenul legal de două luni, pentru a se conforma în totalitate tuturor procedurilor legale.

Călătoria vine după o decizie din 31 martie, conform căreia Andrew şi Tristan Tate au primit înapoi toate vehiculele care le fuseseră confiscate, în urma unei hotărâri favorabile pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

Fraţii Tate urmează să-şi ridice în această săptămână maşinile confiscate de autorităţile române, data exactă urmând a fi stabilită împreună cu oficialii Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.