Românii au trimis către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), de la începutul anului, peste 2.100 de cereri de negociere cu băncile şi IFN-urile, cu 20% mai multe decât în perioada similară a anului 2023. De la începutul activităţii CSALB, consumatorii au obţinut beneficii totale de 12,8 milioane de euro în urma negocierii cu băncile în cadrul CSALB.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”De la începutul anului românii au trimis către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 2.100 de cereri de negociere cu băncile şi IFN-urile. Sunt cu 20% mai multe decât în perioada similară a anului 2023. Menţinerea la un nivel ridicat a indicilor ROBOR şi IRCC, în funcţie de care se calculează ratele creditelor cu dobândă variabilă, reprezintă principala cauză invocată în cererile de renegociere a contractelor de credit”, anunţă Centrul.

Creşteri mai mari decât în cazul numărului de cereri s-au înregistrat în ceea ce priveşte negocierile propriu-zise (cererile acceptate de bănci) şi împăcările (negocieri finalizate cu acceptarea de către consumator şi bancă a soluţiei propuse de conciliator):

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank
  • Numărul dosarelor de negociere formate de la începutul anului se apropie de 600, în creştere cu 25% faţă de perioada similară din 2023;
  • Creşterea este şi mai mare în cazul negocierilor reuşite (+31%). Au fost peste 500 de împăcări între consumatori şi bănci de la începutul acestui an. Doar în 20 de cazuri părţile nu s-au înţeles;
  • Ponderea cererilor adresate băncilor a crescut faţă de anul trecut cu cinci puncte procentuale, până la 70% din totalul cererilor;
  • IFN-urile nu au acceptat spre negociere niciuna dintre cele 620 de cereri care le-au fost adresate. În mai puţin de 100 de cazuri IFN-urile au acceptat să rezolve direct cu consumatorii problemele sesizate de aceştia prin intermediul CSALB, fără aportul unui conciliator.

De la începutul activităţii CSALB consumatorii au obţinut beneficii totale de 12,8 milioane de euro în urma negocierii cu băncile în cadrul CSALB. În medie, un consumator a obţinut beneficii de aproximativ 5.000 de euro în 2023 şi de 3.900 de euro în 2022. În prima jumătate a acestui an beneficiile totale sunt de aproximativ 1,5 milioane de euro.

 ”În prima jumătate a anului am observat că, odată cu creşterea numărului de cereri acceptate de bănci spre negociere, a scăzut numărul soluţionărilor directe între bănci şi consumatori (cu aproximativ 100 de cazuri faţă de prima jumătate a anului trecut). Acest lucru arată că băncile au preferat să rezolve mai multe probleme semnalate de propriii clienţi în cadrul CSALB decât să-i cheme pe aceştia la bancă, pentru o rezolvare directă. Acest lucru demonstrează încrederea pe care au căpătat-o băncile în actul de conciliere. Atitudinea băncilor nu face decât să consolideze încrederea consumatorilor, prin faptul că problema semnalată de aceştia beneficiază de o a treia opinie: evaluarea conciliatorului. În plus, observăm o deschidere tot mai mare a băncilor de a rezolva cazurile dificile, precum cele în care consumatorii au întârzieri de peste 90 în plata ratelor. Sunt cazuri limită, multe în procedură de executare silită, în care sumele restante au ajuns la zeci de mii de euro. Chiar şi atunci, în al 12-lea ceas, se poate găsi o soluţie dacă există disponibilitatea părţilor de a se aşeza la masa dialogului. În aceeaşi categorie aş include şi procesele din instanţă care găsesc o rezolvare amiabilă în cadrul CSALB. În primele şase luni ale anului au fost închise aproximativ 70 de procese după ce părţile au reuşit să găsească o soluţie amiabilă în cadrul CSALB, numărul acestor cazuri ajungând la 570, din 2021 până în prezent”, spune Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB.

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul CSALB. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă. Mai multe informaţii despre activitatea Centrului se pot obţine şi la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.