Noaptea Muzeelor la Sate anunţă startul înscrierilor la a doua ediţiei a nocturnei muzeale dedicate exclusiv patrimoniului cultural din spaţiul rural românesc. Entităţile muzeale şi culturale care doresc să participe la ediţia a doua a evenimentului, pot solicita fişa de înscriere printr-un mesaj expediat la adresa de email noaptea_muzeelor@yahoo.com. Înscrierile se desfăşoară în perioada 19 iunie - 1 august.
Proiect fără precedent în spaţiul cultural european, Noaptea Muzeelor la Sate se va desfăşura anul acesta în 31 august şi pregăteşte pentru public sute de prezentări culturale şi proiecte educative, organizate în satele şi comunele din ţară, transmit organizatorii.
„După un debut spectaculos cu aproape 200 de entităţi muzeale participante anul trecut, pregătim în cadrul evenimentului de anul acesta implementarea unor proiecte punctuale de recuperare a patrimoniului uitat sau abandonat în podurile caselor şi în cotloanele gospodăriilor ţărăneşti. De asemenea, dorim să ne concentrăm şi pe sporirea gradului de alfabetizare şi de expunere la cultură şi la patrimoniu a copiilor şi a tinerilor din comunităţile rurale. Sperăm să se înscrie cât mai multe obiective din întreaga ţară pentru a oferi vizitatorilor cât mai multe „lumi minunate” de descoperit şi spaţii de creaţie rurală de vizitat”, a declarat Dragoş Neamu, manager Noaptea Muzeelor la Sate.
Şi anul acesta, organizaţiile înscrise în program vor beneficia de promovare şi de reprezentare în cadrul platformei www.noapteamuzeelor-la-sate.ro şi pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/Noapteamuzeelorlasate, care vor oferi publicului informaţii despre evenimentele, activităţile şi proiectele găzduite în 31 august în toată ţara.
La prima ediţie a proiectului desfăşurată pe 2 septembrie 2023, au participat peste 200 de obiective muzeale, din 38 judeţe ale ţării.
Pe lângă muzee săteşti şi case memoriale, ateliere educative şi spaţii dedicate copiilor, publicul a putut vizita surprinzătoare chilii ale zânelor şi locuinţe ale martirilor, ferme de artă şi puncte gastronomice pentru degustare, spaţii de rezidenţă artistică şi muzee de pânze sau cu vise, şezători, fierării magice, case de boieri veneţieni din Ţara Făgăraşului, mori de apă, mori de hârtie, ansambluri nobiliare, ateliere de olărit, păstrători de cipcă, spaţii ale memoriei şi ale rezistenţei anticomuniste şi anti-colectivizare, mănăstiri, castele, biserici fortificate, drumuri tematice, mausolee şi multe alte destinaţii extraordinare.
Proiectul este lansat şi coordonat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi co-finanţat de AFCN.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...