„Timişoara este o capitală multiculturală, poate chiar europeană a culturii dintotdeauna”, a spus Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, în conferinţa care a deschis Programul Timişoara 2023. Acest program „este doar de la timişoreni pentru timişoreni şi pentru Europa. Sunt convins că la finalul anului vom avea de cuantificat evenimente de succes. Avem exemplu Sibiul, care a urcat după ce a deţinut acest titlu, în 2007”, a mai spus el.
„Timişoara este o capitală multiculturală, poate chiar europeană a culturii dintotdeauna. Aici este locul în care trăiesc nenumărate naţionalităţi în bună înţelegere. Ceea ce facem acum este să extindem ceea ce Timişoara face de foarte multă vreme. Din punctul de vedere al implicării Ministerului Culturii, sunt fericit să putem sprijini. Am fost cei care am preselectat la momentul iniţial oraşele candidate. Timişoara a reuşit să câştige. Am reuşit să nu avem Capitală Europeană a Culturii în 2021 şi să amânăm cu doi ani pentru că ar fi fost ceva oricum foarte departe de ceea ce ne doream în plină pandemie”, a explicat ministrul.
Ministerul Culturii a investit 114 milioane de lei în patrimoniul cultural.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Castelul Mocioni, Memorialul Revoluţiei, Turnul de Apă, beneficiare ale investiţiilor
„Am finanţat cu 114 milioane de lei investiţiile în patrimoniul cultural, în infrastructură culturală, 50 de milioane de euro în programe culturale, parte din aceşti bani fiind pentru Teatrul Naţional din Timişoara. Prin programele derulate de Unitatea de Management a Proiectului, probabil că 25 de milioane vor intra în Timişoara: Castelul Mocioni, Memorialul Revoluţiei, Turnul de Apă. Ministerul Culturii est eun partener”, a prezentat ministrul.
Acest program „este doar de la timişoreni pentru timişoreni şi pentru Europa. Sunt convins că la finalul anului vom avea de cuantificat evenimente de succes. Avem exemplu Sibiul, care a urcat după ce a deţinut acest titlu, în 2007”, a punctat Romaşcanu, care a afirmat că Timişoara ca beneficia mulţi ani de aceste investiţii. „Este un exerciţiu extraordinar de diplomaţie culturală”, a concluzionat Lucian Romaşcanu.
La conferinţa de presă de vineri au participat: primarul municipiului Timişoara - Dominic Fritz, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş - Alin Nica, comisarul european - Adina Vălean şi coordonatoarea programului Timişoara 2023 - Ramona Laczko David.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...