„Ca o rană de sabie”, o nouă carte semnată de Ahmet Altan, cunoscutul scriitor turc eliberat din detenţie în luna aprilie a acestui an, după ce fusese condamnat la închisoare pe viaţă în 2016, eliberat în 2019 pentru câteva zile, apoi reînchis, a apărut recent în colecţia Anansi. World Fiction de la Pandora M.
Îndrăgit de cititorii din România datorită volumului de memorii „Nu voi mai vedea lumea niciodată”, unul dintre cele şase titluri cu care a debutat colecţia Anansi, Ahmet Altan ni se relevă acum în ipostaza de prozator, cu ocazia traducerii în limba română a romanului „Ca o rană de sabie”, prima parte a „Cvartetului Otoman”, o saga ce aminteşte de „Război şi pace”, urmărind nu doar curentele politice şi sociale ale vremii, ci şi vieţile erotice şi sentimentale ale personajelor sale.
Intrigă, trădare, iubire, război, progres şi tradiţie sunt culorile ce alcătuiesc fundalul acestei fresce pe care prind viaţă poveştile unui ofiţer din armata otomană, ale medicului aflat în slujba sultanului, ale unui vlăstar al casei regale şi ale unei aristocrate seducătoare. În tot acest timp, societatea căreia-i aparţin se transformă, iar imperiul se destramă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cartea a fost tradusă cu succes în întreaga lume, bucurându-se de cronici apreciative în cele mai importante publicaţii: „un portret năucitor al Istanbulului din secolul al XIX-lea” (Asymptote), „o aventură epică magică, minunată despre un imperiu aflat în pragul colapsului” (La Stampa), „o poveste remarcabilă despre o bucată fascinantă din istoria Turciei” (The Historical Novels Review), „un roman captivant despre iubirea obsesivă şi tirania absolută, o poveste despre decădere, ce dramatizează momentele premonitorii din viaţa imperiului şi a supuşilor sultanului” (Publishers Weekly).
„Nu-mi pasă de ceea ce este la modă în literatură. Pentru mine, principalul subiect care contează în literatură sunt oamenii şi destinele lor. Consider că cea mai mare provocare pentru un scriitor este aceea de a putea descrie în mod autentic frământările interioare ale personajelor sale: puterea, disperarea, luptele. Clasicii au reuşit asta. Majoritatea scriitorilor moderniştilor şi post-moderniştilor, însă, s-au întrecut să se îndepărteze de asta. Au ales alte formule literare, mai jucăuşe, dar şi mai superficiale. Au ales să acţioneze ca şi când totul despre fiinţele umane ar fi fost deja spus şi nu ar fi nimic altceva despre care să se poată scrie. Pe mine, provocarea de a căuta noi formule literare nu mă interesează. Mă bucură să scriu despre oameni şi destinele lor, este ceva ce mă împlineşte ca scriitor. Nu caut formule noi. Vreau însă să scriu mai bine decât oricine altcineva în formulele clasice pe care le ştie toată lumea”, mărturisea Ahmet Altan într-un interviu acordat în urmă cu câţiva ani celor de la The Guardian.
Ediţia în limba română a cărţii poartă semnătura traducătoarei Luminiţa Munteanu, unul dintre cei mai apreciaţi traducători români, directoarea Departamentului de Limbi şi Literaturi Orientale al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti.
„Ca o rană de sabie mi-a adus aminte, în mod aparent paradoxal, de alte romane şi mai cu seamă de alţi autori care s-au orientat, uneori în mod stăruitor, către subiecte cu miză similară: agonia marilor imperii, împletită cu agonia oamenilor, uneori eroi, alteori victime sigure şi nu mai puţin pasive ale vremurilor în schimbare. Traducând anumite pasaje sau confruntându-mă cu anumite tipologii umane din romanul lui Ahmet Altan, mă duceam fără să vreau cu gândul la Marşul lui Radetzky de Joseph Roth sau la Somnambulii de Hermann Broch. Romanul lui Ahmet Altan este stăpânit uneori de aceeaşi atmosferă de «apocalipsă veselă», de dezastru care, prin repetare şi supralicitare cotidiană, îşi pierde noima, de acelaşi amestec neverosimil de caractere şi destine, de aceeaşi resemnare sceptică în faţa capcanelor şi a fundăturilor istoriei. Protagoniştii trăiesc intens şi periculos, pe fundalul Istanbulului atemporal şi decadent, dar şi al Salonicului în fierbere, stăpânite de sentimentul ineluctabilului… Cu toţii, potenţiali învingători şi învinşi, au conştiinţa faptului că viitorul, cu neputinţă de anticipat în toată măreţia ori abjecţia sa, nu va mai arăta niciodată la fel… Putem vorbi, păstrând proporţiile, despre un fin de siècle otoman care coincide, de fapt, cu sfârşitul otomanilor şi al civilizaţiei lor”, a mărturisit Luminiţa Munteanu.
Ahmet Altan (1950) este unul dintre cei mai citiţi prozatori turci, dar şi un jurnalist redutabil. A fost adus în faţa instanţei de cel puţin 100 de ori din cauza opiniilor sale politice incomode şi a stilului său direct.
Este cunoscut ca unul dintre primii intelectuali turci care au recunoscut că ceea ce Imperiul Otoman a făcut populaţiei armene se califică drept genocid. În 2016, în urma puciului eşuat din Turcia, Altan a fost judecat şi condamnat pentru ca ar fi transmis „mesaje subliminale” puciştilor în timpul unei emisiuni televizate. Deşi condamnat la închisoare pe viaţă, a fost eliberat în aprilie 2021, prin decret al Curţii Supreme de Apel a Turciei. Întreaga corespondenţă îi este monitorizată şi cenzurată. De la debutul din 1982, Altan a publicat zece romane şi opt volume de eseuri. În colecţia Anansi. World Fiction a apărut volumul de memorii „Nu voi mai vedea lumea niciodată”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
