Curtea de Apel a Turciei a ordonat, miercuri, eliberarea scriitorului şi jurnalistului Ahmet Altan, a anunţat unul dintre avocaţii acestuia, la o zi după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că încarcerarea lui timp de peste patru ani i-a încălcat drepturile, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Altan, în vârstă de 71 de ani, se află în închisoare din septembrie 2016, fiind reţinut sub acuzaţiile că a răspândit mesaje subliminale legate de tentativa de puci, în timpul unei emisiuni la televiziune, precum şi artocole în care a criticat guvernul.

Acesta a negat acuzaţiile, despre care a afirmat că sunt motivate politic.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Altat a fost condamnat în 2018 la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat condiţionat, pentru tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale, dat decizia a fost inversată de Curtea de Casaţie, cea mai importantă curte de apel din Turcia.

Altan a fost apoi rejudecat şi condamnat la peste 10 de ani de închisoare pentru susţinerea un ei organizaţii teroriste. A fost elibrat pentru scurt timp, pentru timpul deja petrecut în închisoare, dar rearestat ulterior, după obiecţia procurorului.

Curtea de Casaţie a inversat miercuri ce-a de-a doua condamnare împotriva sa, a anunţat avocatul Veysel Ok, adăugând că Altan ar trebui să fie eliberat datorită timpului petrecut în închisoare.

Ok, care a apelat la CEDO în favoarea lui Altan, a mai spus că se aşteaptă ca acesta să fie eliberat miercuri.

Cazul lui Altan a fost unul considerat drept un simbol al măsurilor de combatere a dizidenţilor de către preşedintele Tayyip Erdogan, după tentativa de puci. Ankara a afirmat că măsurile sunt necesare având în vedere riscurile de securitate cu care se confruntă Turcia.

Turcia l-a acuzat pe clericul musulman Fethullah Gulen de organizarea puciului. Gulen, care trăieşte în exil în Statele Unite, din 1999, neagă implicarea sa în puci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.