Nu este un secret faptul că fumatul este extrem de dăunător, dar, în ciuda tuturor dovezilor ştiinţifice pe care le-am acumulat, încă circulă o serie de mituri şi concepţii greşite despre sursa elementelor nocive asociate fumatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cel mai bun lucru pe care orice fumător adult îl poate face este să renunţe complet la tutun şi la produsele cu nicotină. Nu este niciodată prea târziu pentru a face această schimbare. Se întâmplă frecvent ca persoanele care reuşesc să renunţe să observe îmbunătăţiri ale respiraţiei şi ale simţului gustului şi mirosului la doar câteva zile după încetarea fumatului. În decurs de un an, este posibil ca aceştia să-şi fi redus riscul de a dezvolta boli cardiovasculare şi respiratorii.

Pentru cei care aleg să nu renunţe, există tehnologii alternative care au potenţialul de a fi mai puţin dăunătoare decât continuarea fumatului. Acestea creează dependenţă şi nu sunt lipsite de riscuri, dar le oferă adulţilor o alegere mai bună decât continuarea fumatului. Demontarea miturilor din jurul alternativelor fără fum este foarte importantă atunci când vine vorba de explorarea acestor noi tehnologii.

Evenimente

24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Deci, care sunt cele cinci lucruri pe care toată lumea ar trebui să le ştie despre fumat şi alternativele fără fum?

Fumul este cea mai mare problemă

O ţigară aprinsă produce fum. Acest fum conţine niveluri ridicate de substanţe chimice - dintre care aproximativ 100 au fost identificate de experţii în sănătate publică ca fiind nocive sau potenţial nocive. Inhalarea acestor substanţe chimice din fum este cauza principală a bolilor legate de fumat.

Nicotina este înţeleasă greşit 

Multă lume crede că nicotina este cauza principală a bolilor asociate fumatului. Nimic mai neadevărat! De fapt, aceste boli sunt cauzate de nivelurile ridicate de compuşi chimici nocivi care se găsesc în fumul de ţigară. Nicotina este o substanţă care se găseşte în mod natural în mai multe soiuri de plante, inclusiv în plantele de tutun, unde prezintă niveluri ridicate. Nicotina creează dependenţă şi nu este lipsită de riscuri. Ea este unul dintre principalele motive pentru care oamenii continuă să fumeze sau să folosească produse cu nicotină, împreună cu alţi factori, cum ar fi gustul şi ritualul.

Renunţarea completă la tutun şi la produsele cu nicotină este cea mai bună decizie

După ce nicotina este absorbită în organism, ea se leagă de receptorii specifici din creier şi declanşează eliberarea dopaminei (care joacă un rol în modul în care simţim plăcerea) şi a altor neurotransmiţători. După stimularea repetată cu nicotină, creierul se obişnuieşte cu prezenţa ei, proces care este reversibil atunci când o persoană încetează să mai folosească produse care conţin nicotină.  Deşi nu este un lucru uşor, în fiecare an milioane de oameni reuşesc să renunţe şi nu mai folosesc produse din tutun şi nicotină. Aceasta este cea mai bună alegere pentru sănătatea lor. Pentru fumătorii care iau decizia să se lase, există o gamă largă de produse medicale  şi servicii de asistenţă disponibile de la profesioniştii din domeniul sănătăţii pentru a-i ajuta în călătoria lor de a renunţa complet la tutun şi nicotină.

Gudronul nu este ceea ce cred  oamenii

Când auzi de gudron în contextul fumatului, s-ar putea să crezi că este acelaşi lichid vâscos, lipicios, negru sau maro, care este folosit pentru a reface drumurile. De fapt, gudronul nu este o substanţă.  El reprezintă o măsurare a greutăţii tuturor reziduurilor uscate, din fumul de ţigară, după ce au  fost extrase   nicotina şi apa.

Produsele fără fum nu ard tutunul, iar, din acest motiv, compoziţia chimică a aerosolului eliberat de acestea este fundamental diferită de fumul de ţigară. Absenţa fumului poate reduce semnificativ expunerea la substanţe chimice nocive în comparaţie cu ţigările şi poate elimina prezenţa particulelor solide de carbon care se găsesc în fum. Asta nu înseamnă că ele sunt lipsite  de riscuri. Însă, pentru că nu mai există fum,  aceste produse sunt diferite de ţigări.

Există alternative mai bune decât continuarea fumatului

Diferenţa fundamentală dintre produsele fără fum şi ţigări este că alternativele fără fum eliberează nicotină fără ardere. Când procesul de ardere şi fumul care rezultă lipsesc, nivelurile de substanţe chimice nocive şi potenţial nocive pot fi reduse semnificativ în comparaţie cu fumul de ţigară.

Cea mai bună decizie este întotdeauna  renunţarea, dar cei care altfel ar continua să fumeze ar putea dori să exploreze ştiinţa şi inovaţia din spatele alternativelor fără fum. Produsele fără fum, cum ar fi tutunul încălzit, deşi creează dependenţă şi nu sunt lipsite de riscuri, sunt o alternativă mult mai bună pentru adulţi decât continuarea fumatului (dacă sunt fundamentate ştiinţific şi fabricate în conformitate cu standardele de calitate corespunzătoare).  Este important să reţinemcă produsele fără fum sunt destinate adulţilor, ca alternative la continuarea fumatului. Acestea nu sunt destinate să ajute la renunţarea la fumat, deoarece eliberează nicotină, care provoacă dependenţă. Renunţarea completă la tutun şi nicotină este întotdeauna cea mai bună alegere, iar profesioniştii din domeniul medical şi serviciile recunoscute de renunţare la fumat pot oferi sfaturi cu privire la renunţare.

Cei mai mulţi dintre noi cunosc pe cineva care fumează – un prieten, un membru al familiei sau poate fi vorba chiar de tine. Înţelegerea surselor de nocivitate ale fumatului şi accesul la informaţii corecte îi pot ajuta pe fumători să facă o alegere în cunoştinţă de cauză şi să renunţe definitiv la ţigări.

(Material realizat cu susţinerea Philip Morris România.)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.