Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, luni, că nu ştie dacă săptămâna aceasta vom avea Guvern, el arătând că mai sunt câteva domenii...
Conducerea PSD se reuneşte, luni, de la ora 11.00, la sediul central, pentru a valida negocierile din ultimele zile cu reprezentanţii Partidului Naţional...
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, duminică, la finalul rundei de de negocieri cu PSD, că sunt mai multe variante de premier şi că liderii celor...
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că reprezentanţii USR au condiţii "bizare" pentru a reintra la guvernare alături de PNL şi a arătat că "e...
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, s-a plâns, sâmbătă seară, într-o şedinţă cu mai mulţi lideri liberali, că social-democraţii încearcă să...
PNL şi PSD continuă, duminică, discuţiile pe marginea Programului de guvernare având de abordat subiecte asupra cărora nu s-a convenit până acum. Liderul...
PMP a anunţat, sâmbătă seară, că s-a decis continuarea discuţiilor cu PNL ”privind un proiect politic comun”, fiind stabilită o echipă de negociere...
Echipele de negociere ale PNL şi PSD au făcut progrese, sâmbătă, după ce s-au făcut concesii de fiecare parte. Astfel, potrivit unor surse politice, PSD...
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat că PNL nici nu a avut vreo discuţie cu USR pentru formarea unei majorităţi şi că a existat doar o "întâlnire...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, referindu-se la discuţiile cu PSD pe tema învăţământului, că acestea evoluează foarte bine, că...
Negocierile PNL, PSD şi UDMR, pentru formarea viitorului guvern şi a noii majorităţi parlamentare s-au blocat la capitolul social, în privinţa majorărilor...
Echipele de negociere ale PNL, PSD şi UDMR se reunesc, joi, de la ora 10.00, la Parlament, pentru a discuta alte domenii din programul de guvernare, respectiv...
Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, despre întâlnirea echipelor de negociere de la PNL, PSD şi UDMR, pe capitolul economic, că s-a discutat despre tot ceea...
Liberalii şi social-democraţii discută în această perioadă despre viitorul Guvern în formula cu PNL-PSD-UDMR şi cu susţinerea minorităţilor naţionale...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, după întâlnirea cu PNL, UDMR şi minorităţi, că miercuri vor începe discuţiile pe fiecare capitol din...
Florin Cîţu a precizat că el a fost cel care a iniţiat şi pus pe masă la şedinţa de luni seara a Biroului Politic Naţional al PNL începerea negocierilor...
Florin Cîţu a precizat „cred că da”, întrebat dacă a încheiat negocierile şi discuţiile cu USR după ceea ce a afirmat liderul acestui partid Dacian...
Delegaţiile PNL, PSD şi UDMR s-au reunit, marţi, la Parlament, pentru prima rundă oficială a negocierilor. Delegaţiile au fost conduse de preşedinţii...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, marţi, că echipele de negociere ale PSD şi PNL vor începe să discute despre uniformizarea programelor de...
Mai mulţi lideri PNL nu au dorit să îşi exprime deloc opţiunea în privinţa unei guvernări cu PSD, în şedinţa de luni seara a conducerii partidului, în...
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă, marţi, după ce PNL a anunţat că începe negocierile cu PSD, că şapte ani de opoziţie şi discurs anti-PSD...
Iranul a afirmat luni că Statele Unite ar trebui să ofere garanţii că nu vor abandona din nou acordul nuclear de la Teheran din 2015 cu puterile mondiale,...
Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a afirmat, după şedinţa BPN de la Vila Lac, că nu a fost stabilit un mandat clar pentru negocieri, "un mandat care...
Conducerea PNL a votat, luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional, începerea oficială a negocierilor cu PSD pentru formarea Guvernului, liberalii dorind ca...
Kelemen Hunor a anunţat că UDMR a decis să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliţii între PNL-PSD-UDMR, susţinută de grupul parlamentar al...