Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, referindu-se la discuţiile cu PSD pe tema învăţământului, că acestea evoluează foarte bine, că au fost identificate foarte multe puncte comune, precizând că nu au fost identificate până în prezent puncte de divergenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Am susţinut nevoia unui consens politic pentru sustenabilitatea unor măsuri care să genereze reforma mult aşteptată în educaţie. Discuţiile evoluează foarte bine, am identificat foarte multe puncte comune, sigur cele mai multe puncte comune sunt cuprinse în dezideratele proiectului de ţară România educată, care a făcut obiectul unor consultări extinse şi evident că acele deziderate sunt considerate a fi într-adevăr cele necesare pe termen mediu şi lung”, a declarat, vineri, Sorin Cîmpeanu. 
 
Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
El a menţionat că măsurile asupra cărora cele două partide au căzut de acord se referă la susţinerea tinerelor generaţii. 
 
“Am discutat o serie de măsuri punctuale care ţin de reevaluarea programelor sociale, în sensul asigurării coerenţei, integrării acestora, spre exemplu, programul Masă caldă, programul produselor de panificaţie şi lactate, fructe şi legume proaspete, programul Şcoală după şcoală, nevoia de integrare a acestor programe astfel încât să punem la un loc resursele şi să putem generaliza aceste programe. Măsurile asupra cărora am căzut de acord ţin de asigurarea echităţii şi de susţinerea tinerelor generaţii, mă refer la elevi, dar şi la studenţi. Un alt punct comun este susţinerea unui cuantum minim obligatoriu pentru bursele de performanţă, de merit, sociale şi de studiu, care să fie crescut, dar şi măsuri pentru studenţi, de exemplu, creşterea subvenţiei pentru cămine/cantine”, a mai transmis Sorin Cîmpeanu. 
 
El a menţionat că PNL şi PSD au căzut de acord asupra importanţei achiziţiei de mijloace de transport pentru şcoli, a standardizării evaluării şi asupra unor elemente care ţin de învăţământul în limbile minorităţilor. 
 
“Nu am identificat până în prezent puncte de divergenţă”, a concluzionat Sorin Cîmpeanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.