Trei personalităţi ale vieţii sportive româneşti au fost decorate de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru modul în care au contribuit la succesul...
Sportiva Annaliese Drăgan a debutat, joi, în calificări la gimnastică ritmică, la cerc, la Jocurile Olimpice de la Paris. Annaliese este, după 8 ani,...
Premiera "Prinţesa Circului", de Emmerich Kálmán, în regia lui Beatrice Rancea, va avea loc la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" în...
Preşedintele Comisiei Epidemiologice din cadrul Ministerului Sănătăţii şi membru al Forumului Român Pro-Vaccinare, Doina Azoicăi, a afirmat că acoperirea...
Opera brâncuşiană va fi analizată, miercuri, de la ora 19.00, la ICR Londra, din perspectiva marilor expoziţii personale antume şi postume, organizate în...
PNL Botoşani transmite, vineri, într-o postare pe Facebook, despre ancheta DNA de la Consiliul Judeţean Botoşani, condus de social-democrata Doina Federovici,...
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici, a declarat miercuri, după descinderile DNA la sediul instituţiei, că au pus la dispoziţie...
Scriitoarea Doina Ruşti, autoare a trilogiei fanariote şi a apreciată pentru romane de succes precum „Lizoanca”, „Paturi oculte”, „Omuleţul...
Leon Rotman, Doina Sava şi Ioan Dospinescu, trei personalităţi marcante ale sportului românesc, au primit, joi, distincţii pentru o viaţă dedicată...
Volumul de proză scurtă, "Depravatul din Gorgani: alte 52 de ciudăţenii", de Doina Ruşti, editat la Litera, a fost lansat, luni, la Librăria Humanitas de la...
Trupele Cuibul & Zdob şi Zdub lansează, sâmbătă, noua variantă a melodiei "Doina Rock'N'Roll", imnul anilor ‘90, care a influenţat o întreagă...
Artista Doina Botez, care s-a dedicat ilustrării cărţilor, în special a celor pentru copii, precum şi picturii şi graficii, devenind totodată scenografă...
Traducerea în limba franceză a romanului "Zogru", de Doina Ruşti, apărută la Les editions du Typhon (Marsilia), prilejuieşte câteva evenimente în Franţa.
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici, anunţă că sistemul antigrindină din judeţ va fi extins cu încă patru puncte de lansare,...
Albumul „Brancusi, la chose vraie” de Doina Lemny, apărut la editura pariziană Gourcuff-Gradenigo, a fost lansat marţi, în prezenţa ambasadorului...
Autori şi ilustratori francofoni de renume precum Akira Mizubayashi, Olivier Guez, Carine Bahanagm, Capucine Mazille, Gaël Henry, Gaëtan Evrard, Doina Ruşti...
Romanul „Mâţa Vinerii”, în versiune engleză cu titlul „The Book of Perilous Dishes”/ Cartea bucatelor rele (Neem Tree Press, London), scris de Doina...
Prima expoziţie ce reuneşte costume de teatru şi film, ţinute de podium şi obiecte de colecţie semnate de artista Doina Levintza marchează Ziua Mondială a...
Cea mai amplă expoziţie a anului de la ARCUB Gabroveni, „Stilul Doina Levintza” - o incursiune în universul artistic al cunoscutei creatoare de costume şi...
Cea mai recentă carte semnată de Doina Ruşti este un volum de 47 de povestiri despre pasiuni bizare, despre iubiri imposibile despre dorinţe şi legături...
Televiziunea Română a pregătit, sâmbătă, programe speciale reunite generic „Ziua Brâncuşi”.
Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi” este marcată anul acesta, la 146 de ani de la naşterea marelui sculptor, prin proiecţii, concerte, expoziţii,...
Volumul „Omuleţul roşu”, publicat într-o nouă ediţie în italiană, revizuită şi modificată la Sandro Teti Editore din Roma, va fi prezentat pe 18...
Creatoarea de modă şi scenografa Doina Levintza va fi recompensată cu premiul pentru întreaga activitate la gala premiilor Gopo, care va avea loc pe 29 iunie...
Nouăsprezece autori români au fost invitaţi de Muzeul Naţional al Literaturii Române să scrie un text de ficţiune/ non-ficţiune pornind de la unul dintre...