Deputatul PMP Gabriel Rădulescu a anunţat luni Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că demisionează din Parlament, după ce a obţinut poziţia de...
Un comandat de poliţie din statul Arkansas, în sudul Statelor Unite, a fost nevoit să demisioneze după ce a îndemnat la uciderea unor ”trădători”...
Serviciile ruse de spionaj au acuzat marţi Statele Unite de faptul că vor să pună la cale o ”revoluţie” cu ocazia alegerilor prezidenţiale, prevăzute...
Alexandru Kocsis-Cristea a demisionat din Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în urmă cu câteva zile, pentru a participa la alegerile parlamentare,...
Yoshihide Suga, în vârstă de 71 de ani, noul lider al Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost ales miercuri nou premier de...
Uniunea Creştin Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel urmează să-şi aleagă la începutul lui decembrie noul lider, care ar putea să devină cancelar...
Partidul Liberal Democrat (PLD) aflat la putere în Japonia l-a ales luni, cu o majoritate zdrobitoare, preşedinte pe Yoshihide Suga, pentru a deveni următorul...
Fostul preşedinte separatist al regiunii Catalonia din timpul seseciunii eşuate în 2017, Carles Puigdemont, şi-a anunţat plecarea din fostul său Partid...
Partidul Liberal-Democrat (PLD, la putere) urmează să organizeze alegeri la 14 septembrie, pentru a-şi desemna noul preşedinte, iar învingătorul urmează...
Secretarul general al Guvernului japonez Yoshihide Suga intră în cursa la succesiunea lui Shinzo Abe, scrie duminică presa japoneză, iar competiţia în...
Premierul japonez Shinzo Abe, în vârstă de 65 de ani, şi-a anunţat vineri intenţia de a demisiona din cauza unor probleme de sănătate, o boală...
Parlamentul polonez a adoptat o lege care prevede ca alegerile prezidenţiale, al căror prim tur este prevăzut la 10 mai, să aibă loc numai prin...
Preşedintele Knessetului (Parlamentul israelian) Yuli Edelstein şi-a anunţat miercuri demisia, pentru a nu da curs unui ordin al Curţii Supreme care-l obligă...
Preşedintele Partidului Democrat din Iowa Troy Price a demisionat, catalogând drept ”inacceptabil” haosul de la publicarea rezultatelor, care i-au acordat...
Germania se îndrepta joi către alegeri anticipate în Turingia, în vederea desfiinţării unei alianţe locale fără precedent între Uniunea Creştin...
Preşedintele Klaus Iohannis spune că nu a propus Guvernului sau premierului demisia, pentru declanşarea alegerilor anticipate. "Noi discutăm pe oportunităţi...
Unul dintre inculpaţii în asasinarea jurnalistului de invetigaţie Jan Kuciak şi a partenerei sale în Slovacia în 2018 a fost condamnat la 15 ani de...
Şeful Statului Major al armatei algeriene, generalul Ahmed Gaid Salah, a murit luni în urma unei crize cardiace, la vârsta de 79 de ani, a anunţat...
Liderul Partidului Ciudadanos (liberal) Albert Rivera şi-a anunţat demisia luni, la o zi după prăbuşirea formaţiunii sale în alegerile legislative din...
Bolivia s-a trezit luni fără conducător, după demisia forţată, duminică seara, a preşedintelui Evo Morales, care a cedat după trei săptămâni de...
Deputatul britanic Rory Stewart, care a creat o surpriză în cursa la Downing Street printr-o campanie pe reţele de socializare şi o abordare moderată a...
Clasa politică italiană era în fierbere, în contextul în care preşedintele Republicii lansează miercuri consultări prin care diverse formaţiuni, inclusiv...
Numărul doi la Foreign Office, Alan Duncan, a demisionat luni, a anunţat Ministerul britanic de Externe, relatează Reuters.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că nu şi-a dat demisia pentru că este un om responsabil şi pentru ea „înseamnă foarte mult votul...
Premierul britanic Theresa May a demisionat vineri de la şefia Partidului Conservator, deschizând astfel în mod oficial cursa la succesiunea sa, al cărei...