Vinicius Junior, atacantul brazilian al Real Madrid, a salutat luni „condamnarea istorică” a trei suporteri din Valencia, la opt luni de închisoare, pentru insulte rasiste la adresa sa, o premieră în Spania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Această primă condamnare istorică nu este pentru ce mi s-a întâmplat mie. Este pentru toţi oamenii de culoare”, a declarat Vinicius pe conturile sale oficiale de pe mai multe reţele de socializare. „Lăsaţi alţi rasişti ​​să se teamă, să le fie ruşine sau să se ascundă. Dacă este cazul, eu voi fi acolo să cer dreptate”, a mai spus el.

Condamnaţi la opt luni de închisoare, în cadrul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei pentru încălcarea „integrităţii morale” agravată de „discriminare bazată pe rasism”, cei trei suporteri au mai fost condamnaţi la doi ani de interdicţie pe stadion, s-a anunţat într-un comunicat de presă al Curţii Superioare de Justiţie din Valencia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cei trei tineri spanioli au fost urmăriţi penal pentru că au strigat insulte rasiste la adresa lui Vinicius Junior pe 21 mai 2023, în timpul unui meci din La Liga, dintre Real Madrid şi Valencia, pe stadionul Mestalla. „Mulţi oameni mi-au cerut să ignor, alţii au spus că lupta mea a fost în zadar şi că ar trebui să joc doar fotbal”, a spus brazilianul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.