Miliardarul Elon Musk anunţă că se întoarce la Tesla, îndepărtându-se parţial de rolul său controversat în administraţia Trump, după ce a fost învinovăţit pentru scăderea profiturilor şi a vânzărilor companiei, transmite CNN.
Musk a declarat marţi investitorilor Tesla că îşi va reduce activitatea din cadrul Department of Government Efficiency (DOGE) la o zi sau două pe săptămână începând cu luna viitoare.
”Începând cu luna viitoare, mai, alocarea mea de timp pentru DOGE va scădea semnificativ”, a declarat Musk în timpul unui apel privind câştigurile Tesla.
Dar Musk şi-a apărat activitatea în cadrul Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE), spunând că este necesar să se reducă „risipa şi frauda”, în timp ce a îndemnat investitorii să „privească dincolo de loviturile şi gropile aflate imediat în faţa noastră”.
El a dezvăluit schimbarea, după ce Tesla a raportat că trimestrul său a fost mult sub previziuni şi că escaladarea războiului comercial a întunecat perspectivele companiei pentru restul acestui an.
Deşi Tesla este mai puţin expusă tarifelor decât majoritatea celorlalţi producători auto, aceasta a declarat că va trebui să îşi revizuiască orientările din cauza disputelor comerciale actuale.
„Este dificil de măsurat impactul schimbării politicii comerciale globale asupra lanţurilor de aprovizionare cu automobile şi energie, a structurii noastre de costuri şi a cererii de bunuri durabile şi servicii conexe”, a transmis compania.
Trump a impus tarife pentru importurile de automobile la 3 aprilie şi a promis că va impune tarife suplimentare pentru piese în lunile următoare. Tesla produce maşinile pe care le vinde în Statele Unite în fabrici americane, astfel încât este mai puţin expusă la tarifele pentru maşinile importate decât alţi producători auto importanţi, dar importă piese pentru maşinile pe care le construieşte în fabricile sale din SUA.
Musk nu a dat vina în mod specific pe Trump pentru incertitudinea privind politica comercială, deşi a încercat să pună o anumită distanţă între el şi administraţie în această privinţă.
„Decizia privind tarifele este în întregime la latitudinea preşedintelui Statelor Unite”, a spus el.
„Voi interveni cu sfatul meu. Am declarat de multe ori că tarifele mai mici sunt o idee bună pentru prosperitate. Voi continua să pledez pentru tarife mai mici decât pentru tarife mai mari. Asta este tot ce pot face”, a adăugat Musk.
Constructorul auto a raportat că veniturile sale au scăzut cu 9%, veniturile din sectorul auto scăzând cu 20%. Venitul ajustat a scăzut cu 39%. Aceste scăderi au fost mai mari decât previziunile. Venitul său net, cea mai strictă definiţie a profitabilităţii sale, a scăzut cu 71% faţă de anul precedent.
La începutul lunii aprilie, Tesla a avertizat investitorii că în primul trimestru a înregistrat cea mai mare scădere a vânzărilor din istoria sa, livrând cu 50.000 de vehicule mai puţin decât în primele trei luni ale anului trecut. Scăderea vânzărilor a însemnat că Tesla a înregistrat cele mai mici vânzări din ultimii aproape trei ani.
Declinul este uimitor pentru o companie care, până de curând, raporta o creştere anuală a vânzărilor între 20 % şi 100 % aproape în fiecare trimestru, ceea ce a fost în mare parte responsabil pentru preţul ridicat al acţiunilor sale, care a făcut-o să valoreze mai mult decât orice alt producător auto din lume.
Musk respinge protestele
În ultimele săptămâni, analiştii au dat o mare parte din vina pentru cea mai mare scădere a vânzărilor din istoria companiei pe rolul controversat al lui Musk în administraţia Trump, în calitate de şef al DOGE, care a dus la proteste în faţa showroom-urilor Tesla şi la vandalizarea instalaţiilor sale.
A existat, de asemenea, o scădere accentuată a vânzărilor în Europa, unde Musk a devenit, de asemenea, activ din punct de vedere politic, sprijinind partidele politice de extremă dreapta din Germania şi Regatul Unit.
Musk a susţinut, fără a oferi nicio dovadă, că acei protestatari au vorbit pentru că au primit „risipa şi frauda” pe care, potrivit lui, DOGE le-a eliminat. De asemenea, el a apărat activitatea DOGE ca fiind lucrul corect pentru ţară şi companie.
„Cred că lucrul corect de făcut este să combatem risipa şi frauda şi să încercăm să readucem ţara pe drumul cel bun”, a spus el.
„Dacă nava Americii se scufundă, Tesla va merge cu ea”, a adăugat miliardarul.
El a recunoscut, de asemenea, că au existat critici cu privire la timpul pe care l-a petrecut la DOGE şi nu la conducerea Tesla. Dar el a spus că munca de înfiinţare a DOGE este „în mare parte terminată”, astfel încât el poate acum să se îndepărteze şi să se concentreze din nou pe Tesla.
Acţiunile Tesla au crescut cu 4% în timpul tranzacţiilor după închiderea şedinţei, ca urmare a anunţului lui Musk că se îndepărtează de DOGE.
Musk a respins, de asemenea, o întrebare cu privire la deteriorarea mărcii Tesla. El a atribuit orice scădere a vânzărilor slăbiciunii economice generale şi incertitudinii consumatorilor, în ciuda faptului că scăderea a avut loc în timp ce vânzările pentru modelele EV concurente şi alţi producători auto au crescut.
„În absenţa problemelor macros, nu vedem nicio reducere a cererii”, a spus el.
Musk a insistat, de asemenea, că perspectiva pe termen lung pentru Tesla este puternică, în ciuda rezultatelor proaste din cel mai recent trimestru.
„Viitorul Tesla este mai strălucitor ca niciodată”, a spus el, adăugând că problemele sale nu sunt nici pe departe atât de grave precum au fost în trecut. El a promis că lucrările Tesla privind conducerea autonomă şi roboţii umanoizi, care nu s-au ridicat încă la înălţimea promisiunilor din trecut ale lui Musk, vor produce o perioadă de „abundenţă durabilă pentru toţi”.
„Acesta este un viitor fericit”, a promis el.
O călătorie în rollercoaster pentru acţiuni
Acţiunile Tesla aproape s-au dublat între ziua alegerilor şi un nivel record la mijlocul lunii decembrie, în speranţa că noua administraţie va implementa politici favorabile Tesla. Dar acţiunile au pierdut tot câştigul post-electoral, scăzând cu 50% de la maxim până la închiderea şedinţei de tranzacţionare de marţi.
Compania a reafirmat că intenţionează în continuare să scoată pe piaţă „modele mai accesibile” până la sfârşitul lunii iunie, deşi lista sa de capacităţi pentru diferitele sale modele şi uzine nu prevede producţia unui astfel de model în restul acestui an. De asemenea, a declarat că „robotaxi”-ul său fără şofer va fi lansat până anul viitor. Compania a promis că nu va avea un volan sau pedale de acceleraţie sau frână, şi că un serviciu iniţial cu pentru plimbări fără şofer va începe mai târziu în această primăvară.
Problemele Tesla nu se datorează numai produselor întârziate, comerţului şi respingerii rolului lui Musk în administraţia Trump. De asemenea, se confruntă cu o concurenţă sporită din partea ofertelor de vehicule electrice ale altor producători auto, inclusiv din China.
Producătorul auto chinez BYD , de exemplu, a devansat Tesla în ceea ce priveşte vânzările de vehicule electrice în mai multe trimestre din ultimii ani, inclusiv în primul trimestru al acestui an, deşi Tesla şi-a păstrat întotdeauna poziţia de lider în ceea ce priveşte vânzările pe întregul an. Dar Tesla este pe cale să piardă acest titlu în 2025, având în vedere tendinţele actuale de vânzări.
China este cea mai mare piaţă pentru vehiculele electrice şi a doua cea mai mare piaţă pentru Tesla, după Statele Unite. Vânzările din China nu au fost defalcate în raportul privind rezultatele de marţi.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.