United Media Services îşi extinde amprenta internaţională, preluând coordonarea globală a strategiei digitale pentru Metaxa, brandul emblematic de băutură spirtoasă din portofoliul Rémy Cointreau. Această desemnare confirmă capabilităţile avansate de digital strategy ale agenţiei şi experienţa echipei în livrarea de campanii data-driven şi platform-centric, cu acoperire globală.
Dezvoltând o strategie digitală full-funnel, rolul United Media este de a amplifica prezenţa brandului Metaxa în ecosistemul digital printr-o abordare unitară şi de impact. Colaborarea reuneşte performanţa, creativitatea şi tehnologia avansată pentru a susţine relevanţa şi creşterea continuă a brandului.
„Suntem încântaţi să colaborăm cu United Media Services pentru a duce povestea Metaxa şi mai departe în spaţiul digital. Abordarea lor strategică, susţinută de servicii integrate de paid media şi data&automation, este exact ceea ce căutam pentru a sustine brandul nostru să evolueze şi să rămână relevant pentru consumatorii din întreaga lume”, a declarat Emeline Phipps, Global Senior Brand & Digital Manager – House of Metaxa.
În România, implementarea şi adaptarea locală a strategiei internaţionale vor fi gestionate de echipa United Media Services, sub coordonarea Simonei Popescu, Marketing Manager B.D.G. România, distribuitorul official al Metaxa incă din 2007. Aceasta a subliniat importanţa parteneriatului:
“Metaxa este un brand cu o tradiţie puternică, iar digitalul joacă un rol esenţial în consolidarea relaţiei cu consumatorii. United Media Services a demonstrat că poate îmbina creativitatea cu performanţa şi suntem încrezători că această colaborare va aduce rezultate excepţionale.”
La rândul său, Dragoş Andronache, Head of Digital United Media Services, a evidenţiat complexitatea acestui proiect şi ambiţiile echipei:
“Acest proiect strategic reprezintă o oportunitate fantastică de a pune în valoare capabilităţile noastre digitale la nivel internaţional. Avem deja în derulare iniţiative similare pe pieţele externe, iar această colaborare ne permite să consolidăm şi mai mult know-how-ul acumulat. Vom implementa soluţii inovatoare, bazate pe date şi tehnologie, pentru a asigura o prezenţă digitală coerentă şi de impact pentru Metaxa pe toate pieţele.”
Despre agenţie:
United Media Services este o agenţie full-funnel de media cu ADN digital, având capabilităţi de coordonare regională şi birouri în Bucureşti. Este una dintre puţinele agenţii din regiune care deţine certificarea Google Marketing Platform, având în portofoliu toate acreditările relevante din industrie, inclusiv Meta, TikTok, Amazon, LinkedIn şi multe altele. Cu un focus puternic pe integrarea datelor, soluţiilor tech-driven şi a creativităţii, UMS oferă soluţii personalizate pentru branduri internaţionale şi locale, optimizând performanţa şi impactul campaniilor digitale.
Despre brand:
Metaxa este un brand emblematic cu origini greceşti, recunoscut pentru spiritul său unic care sfidează convenţiile şi aşteptările în materie de gust. Din anul 2000 face parte din prestigiosul portofoliu Rémy Cointreau şi continuă să-şi extindă prezenţa globală şi să inoveze în categoria băuturilor spirtoase. În România, Metaxa este distribuit exclusiv de B.D.G. Import.

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.